Iadul e plin de Danezi

Puţin cam în afara sezonului, ce-i drept, dar am citit pe la Dojo despre chestiunea asta şi mi-am adus aminte că şi pe la mine prin familie sunt unii care gândesc fix la fel – de sărbători nu ai voie să faci nimic. Aşa zice preotul, aşa dictează – cică – religia Ortodoxă: e păcat să munceşti. Sărbătorile îs scuza românului de a lenevi, de a mai irosi una dintre acele puţine zile pe care le are pe globul ăsta de noroi.  Şi ne prieşte, zău aşa. Ba chiar am vrea mai multe sărbători, una după alta, tot timpul nostru pe Pământ să fie o mare sărbătoare. Ar fi frumos, nu?

Dar danezii, mama lor de danezi, erau cu toţii afară din casă. În prima şi a doua zi de Paşte, adică. Nu stăteau la grătare şi la mici, nu trifermentizau excesul culinar de cu o noapte înainte, ci curăţau frunzele moarte, scoteau buruienile dintre flori, tăiau gardurile vii, udau iarba, tăiau lemne, reparau acoperişurile caselor, văruiau, aranjau bolovani în curte, cărau crengi dintr-o parte în cealaltă, săpau, pliveau, montau foişoare noi în spatele casei. Danezilor nu le păsa că în viaţa de apoi or să ajungă pe mâna lui Scaraoţchi. Ei erau prea ocupaţi cu construirea propriului rai, aici pe Pământ.

Asta, în timp ce noi leneveam cu burta la soare, istoviţi fiind de atâta stat degeaba. Noi nu aveam voie să punem osul la treabă, deasupra noastră veghea ochiul “vulturului sfânt”, care ne oprea din călcatul strâmb şi care avea grijă de bunăstarea spiritului nostru aflat în drumu-i glorios spre Rai.

Nu zic că e urât, greşit, învechit să-ţi respecţi tradiţiile, oricare ar fi acelea, dar e chiar nu e sănătos să-i bagi cuiva pe gât nişte obiceiuri seci, obiceiuri care poate nu-l fac pe respectivul să vibreze în niciun fel. E cumva împotriva spiritului de toleranţă pe care ar trebui să-l simtă orice uman modern. E mai degrabă dovadă de mentalitate medievală.

De gustibus sau, mai pe înţelesul românului, fiecare cu pizda măsii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *