Am scris acum ceva timp de un orez basmati care era mult mai bun decât orice alt orez din comerţ (şi le-am încercat, cred eu, cam pe toate). Se găsea numai într-un singur magazin, din Complexul Orizont, magazin care era al unor pakistanezi. Ştiu că la un moment dat au încercat să-l pună pe rafturile unui supermarket, dar n-a fost să fie.

Vorbesc la modul trecut pentru că, din păcate,  am vrut acum câteva săptămâni să-mi refac stocurile şi am aflat că nu-l mai aduc. De fapt Iulia a intrat în magazin şi a întrebat, eu eram afară, păzeam bicicletele. Iar Iulia mi-a zis că, atunci când a întrebat, pakistanezul de la tejghea, deşi nu era unul dintre cei pe care-i cunoşteam noi, a zâmbit. Mi-am adus aminte de zâmbetul şi licărirea din ochi pe care a avut-o pakistanezul pe care l-am întrebat prima dată ce-i cu orezul ăla.

Păcat, tare păcat.