După mai mult de o lună de bărbierit cu aparatul vechi de aici, am decis să-l păstrez. Nu pentru că e mai uşor de folosit sau pentru că bărbiereşte mai bine. Ba chiar abia ultima dată când l-am folosit am reuşit să dau jos barba de tot. Probabil încep să mă obişnuiesc cu el, nu ştiu.

În orice caz, lamele-s un chilipir şi încă se găsesc suficient de uşor, procesul de bărbierire este mult mai plăcut (credeţi ori ba, nu m-am tăiat decât prima dată când l-am folosit, după nu am mai avut probleme deloc – nu ştiu cum naiba, dar cu Mach 3-ul reuşeam aproape de fiecare dată să mă agăţ) şi… ei bine, arată mult mai bine decât plasticăraia contemporană.

Pasul următor, briciul! Da’ dintr-ăla vechi, cu lamă solidă din metal, nu cu suport pentru lame de bărbierit.