Monthly Archives: March 2011

Gândul renunţă la print, la obraz, la conţinut

Dădusem zilele trecute peste ştirea cum că ziarul Gândul renunţă la ediţia de print pentru a se axa numai şi numai pe online. Ştiindu-i băieţi serioşi şi curios fiind să văd cu ce se prezintă stimabilii pe acest online al nostru, intru pe site-ul lor şi…

Cu un site ca ăsta de mai sus, mustind de conţinut structurat impecabil, adică, zic eu că vor avea parte de nenumărate succesuri pe online, de multe click-uri pe x-uleţul ăla din dreapta tab-ului browserului şi, nu în ultimul rând, de multă carne-n frigider de la unii ca mine, obişnuiţi cu un web relativ curăţel.

Dojo, ia spune-mi acuma, sunt eu rromân pentru că am adblockplus, sau totuşi online-ul rromânesc a luat-o, agale dar sigur, la plimbare pe câmpiile roz cu cai verzi? Nu de alta, dar New York Times, alt ziar care e cel puţin la fel de deschis online-ului ca şi Gândul nostru, parcă e puţintel mai curat şi mai de bun simţ. Parcă pe site-ul americanilor vezi, totuşi, ceva conţinut, nu-i aşa?

Edit: Cireaşa de pe tort cu care tocmai m-a pocnit site-ul gândul.info este un overlay de toată frumuseţea:

Pop-up-uri mai lipsesc, că în rest au di tăti.

Twitter Weekly for 2011-03-27

Powered by Twitter Tools

Românii şi japonezii, mahalagioaica şi gheişa

Citesc pe la Heinrich cum că, într-o încercare idioată de a mări vânzările Dacia, guvernul nostru drag şi scump a mărit iară taxele auto pentru maşinile străine. Logica lui este clară şi, zic eu, de nezdruncinat: a fost mai ieftin să facem maşini proaste care să se înţeleagă bine cu drumurile noastre la fel de găurite ca faţa unui adolescent la pubertate, decât să ne apucăm să dezvoltăm cum trebuie infrastructura din ţară.

Aşa că nu avem nevoie de autostrăzi, că nici Dacia noastră nu poate merge prea repede. Nici de drumuri fără gropi, că Dacia are garda la sol generoasă. Se strică ceva? Nu-i nimic, piesele-s ieftine. Dacia are portbagaj mare, pentru că tot franţuzul ştie că atunci când românul se duce la cumpărăturile de sărbători, apăi cumpără serios, nene. Plus că niciodată nu ştii când trebuie să cari până acasă un porc primit de la rubedeniile de la ţară, nu?

Logica lui Heinrich, la fel, zice că Japonezii au cam toate insulele împânzite de autostrăzi, nu prea au gropi şi, dacă doamne-fereşte se întâmplă ca o şosea se prăbuşească în urma unui cutremur urmat de un tsunami, nicio problemă, totul se repară într-o săptămână. Sau în mai puţin, depinde dacă plouă. Plus că, de sărbători, sushi-ul poate intra şi în torpedou, iar porci nu prea vezi pe insulele Japoneze. Aşa că ăia mici cu ochi oblici şi-au făcut maşini performante, cu portbagaje normale, maşini care merg pe autostrăzi ale căror suprafeţe de rulare zici că-s trasate cu rigla (spre deosebire de ale noastre, care parcă au fost trasate cu mâna liberă de un preşcolar). Au şi maşini de cărat, desigur, da’ la ei alea se cheamă camionete, dube, camioane sau TIR-uri, nu Dacii.

Nu pricep totuşi, de ce ar trebui să ne raportăm la Japonia. Cel puţin mie îmi este clar că ăia mici fac parte din total altă clasă decât noi şi că sunt mândrii deţinători ai unei mentalitalităţi la nivelul căreia societatea românească nu va ajunge niciodată. Niciodată adică niciodată, nu în 50, 100, 1000 de ani. Ni-cio-da-tă. Pentru că noi suntem balcanici şi, oricât de corecţi sau harnici am vrea să fim, nu o să putem scăpa în vecii vecilor de sângele ăsta, de gena asta a hoţiei şi a lenei, genă adânc implantată-n creierele noastre de maimuţe evoluate. Ăştia suntem, c’est la vie, nu e nicio ruşine.

Aşa că, zic eu, mai bine ne-am am alege altă ţară cu care să ne comparăm muşchiul rromânesc. Una bananieră, dacă se poate, una-n care hainele-s opţionale, în care vedetele noastre care apar pe sticlă numa-n chiloţi s-ar simţi numai bine. Nu că la noi or avea vreo jenă. Mai bine, hai să ne mutăm toţi în respectiva ţară şi să lăsăm spaţiul ăsta carpato-danubiano-pontic liber, poate-poate s-or încumeta japonezii să vină aici şi să profite de tot ceea ce insulele lor nu le oferă: resurse minerale şi naturale, spaţiu berechet, câmpie, un petec de mare liniştit şi, nu în ultimul rând, o Vrancea cu ceea ce poate ei ar caracteriza drept pârţuri faţă de zgâlţâielile din Cercul de Foc al Pacificului.