M-am întâlnit cu un omuleţ cu un an mai mare decât mine, din acelaşi oraş ca şi mine, care are un magazin de sandwich-uri, supe şi alte dintr-astea, şi care acum deschide un al 2-lea punct de lucru. Un coleg de facultate are un magazin de chestii naturiste, a apărut prin nişte publicaţii şi afacerea merge bine-mersi. Alţi cunoscuţi de-ai mei au ori afacerea lor, ori sunt angajaţi în poziţii destul de bine înfipte prin companii de top din românia sau străinătate.
Eu nu. Eu am stagnat. Eu – de ce să mă mint? – nu ştiu să fac nimic. Zero barat. Iar problema nu sunt factorii externi, de vină nu-s părinţii, profesorii, anturajul. De vină sunt eu, lenea care mă caracterizează şi limitările-mi intelectuale şi sociale.
Nu credeam că voi zice asta vreodată, dar sunt fix tipul ăla de rromân pe care l-am înjurat dintotdeauna pe blogul ăsta.