Taxă pentru plimbat fiţele prin centrul orasului

Am pus întrebarea asta pe facebook, am primit câteva răspunsuri dar, pentru că acolo nu-mi văd decât prietenii profilul, mă văd nevoit să o repet şi-aici (puţin reformulată, ce-i drept).

Sunt oare singurul care-i de părere că ar trebui trântită o taxă sănătoasă (~100-200 de lei pe lună) pentru accesul auto în zonele centrale ale oraşului?

Nu de alta dar mulţumită dobitocilor care cred că umbrela-i chestia aia cu patru roţi care merge pe benzină sau motorină, a devenit ceva de-a dreptul banal să faci o oră jumătate dintr-un cartier rezidenţial până-n centru. Asta, în condiţiile în care, pedalând alene pe bicicletă ca un hipopotam în miniatură ce sunt, pe exact acelaşi traseu fac o jumătate de oră.

Unde mai pui că poate aşa încurajăm pe bune folosirea mijloacelor de transport alternative sau ale celor în comun – în caz că nu s-a prins nimeni până acum, campaniile din autobuze-s cam degeaba (îmi permit o paranteză mai lunguţă: apropo de campanii în autobuze, de-acum am să evit cu orice preţ farmaciile catena – e de-a dreptul sadic să repeţi clipul ăla anost cu cântecelul lui peşte din 10 în 10 minute, în timp ce “publicul” fierbe de nervi pentru că-i blocat în trafic), fiind adresate fix ălora care deja folosesc transportul în comun, iar cele de pe la televizor/din publicaţii au acelaşi efect ca o frecţie la piciorul de lemn.

Notă: aici vorbesc doar de situaţia din bucureşti, deşi sunt ferm convins că ideea e perfect aplicabilă şi prin alte oraşe.

One thought on “Taxă pentru plimbat fiţele prin centrul orasului

  1. mari

    Mi-am mers direct la inima cu paranteza, sufar de o fobie noua acum.
    “Farmacia inimii Catena”

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.