În timp ce pedalam pe stradă (proaspăt plecat de la un semafor, imediat după o intersecţie), am reuşit să lovesc un pieton care stătea pe trotuar. Bine, “stătea pe trotuar” e cam relativ, având în vedere că muchia bordurii era pe undeva pe la mijlocul tălpii sale, şi că sub subţioară ţinea un sul de saci de plastic care ieşea cam la un braţ în faţa burţii sale, sul de care m-am şi lovit.
Mi-am pierdut echilibrul, am ajuns pe mijlocul benzii, am auzit un claxon de undeva din spatele meu, am reuşit să mă redresez şi am oprit. Nu ştiu de ce, dar cred că am avut mare noroc de reflexele celui cu claxonul. M-am întors un picuţ înapoi să văd dacă moşul pietonul era în ordine, am văzut că e ok şi, folosindu-mă de câteva puli, i-am explicat că nu e ok să stea agăţat de marginea trotuarului. M-a invitat să las bicicleta şi să-mi dau jos ochelarii ca să mă înveţe el minte, dar am preferat să plec.
Asta este, data viitoare am să ţin minte că legislaţia rutieră e un căcat. Nu are rost să mergi cât mai aproape de bordură (de data asta eram cam la 30-40 cm) atunci când ai canale descoperite sau care nu-s la nivel, pietoni grăbiţi şi maşini care încearcă să te depăşească fără să schimbe banda.
Sunt curios – dacă aş fi sunat la poliţie oare cine ar fi avut câştig de cauză?
Norocul cu şoferul bun l-am avut şi eu o data.
Mergeam ca tine, pe marginea drumului cât să nu incomodez maşinile. Pe trotuar parcat un BMW, a carui uşă se deschide fix in mine. Îmi şutează bicicleta în maşina celui din stânga mea iar pe mine mă propulsează peste capotă.
Ce m-a enervat cel mai tare n-a fost că m-a umplut de julituri şi vânătăi sau că mi-a zgariat bicicleta puţin, ci că a râs. Idiotul cu BMW-ul s-a dat jos din maşină şi a început să râdă în hohote. Jeguri :-)
Şoferul bun în cazul meu a fost cel din spate care a frânat şi nu m-a lipit de asfalt. Adicătelea chiar nu eram ironic.
Măgar ăla cu BMW-ul. Acum nişte ani am reuşit şi eu să iau o portieră în braţe, tot de la unul care nu s-a asigurat şi a deschis-o la 1 metru în faţa mea, de nici nu am reuşit să ating frânele. Singura diferenţă e că tipul a rămas cu rama de la geam înoită şi cu buza umflată (poliţia a zis că era vina lui).
Ce e drept, pe 2 roţi este o adevărată aventură.
Nu contează cât de atent (sau chiar neatent) eşti. Se găseşte cineva care va decide că tu nu exişti, deci dacă el va deschide portiera, sau va da cu spatele sau iese din locul unde staţiona, tu nu vei fi acolo.
Pe mine m-a scăpat maneta de acceleraţie… dacă nu bagam mâna în gaz, intram (si eu si Ioana) prin luneta unui taxi care dadea cu spatele în intersecţie, fără să se asigure nici măcar pentru maşini, darămite pentru moto, biciclete, pietoni…