Atunci când eşti mai rotofei decât majoritatea, cel mai tare doare nu atunci când te loveşti de mentalităţile de viţei echipaţi cu ochelari de cai ale unora, nici când oboseşti mult mai repede decât normal (de când cu bicicleta, am reuşit să dau jos câteva kilograme şi mă simt fantastic), ci atunci când intri în ditamai magazinul de haine şi nu găseşti o pereche de pantaloni scurţi pe mărimea ta.
În cazul de faţă, vorbesc de C&A-ul din AFI Palace şi din Militari Shopping.
Bun, acum la fel de frustrant este cand ai “talie” de manechina (50 de kile la 1.70m), deci teoretic “ideala” si nu gasesti fuste sau nadragi, ca toate is de 28-30 inchi in talie, iar tu ai 27. Si din pacate frustrarea asta tine de 4 ani deja. Si am cautat in destule magazine in Oiropa si peste ocean :D
Din aceaşi categorie: prietena unui amic poartă un număr mai mic la picior (mult, mult sub medie). Dacă intră într-un magazin şi găseşte o pereche de papuci purtabilă, a şi cumpărat-o (fără fiţe, fără “da’ parcă aia era mai mişto” – mai mult ca sigur, a 2-a oară nu mai găseşte nimic). Unde mai pui că e clientă fidelă a raionului pentru copii. :))
Nasol e să fii la extreme. Bine, eu mai pot face ceva, dar tu chiar n-are rost să pui şunci pe tine (ba’ ar fi chiar păcat!), iar prietena amicului nu prea are cum să-şi înfileteze un picior mai mare.