Monthly Archives: August 2010

Scurte, de bine

1. Un gest simplu, de bun simţ: şoferul de autobuz de astăzi dimineaţă, care a deschis uşile cu 3-4 metri înainte de staţie doar după ce s-a asigurat în oglindă şi a lăsat biciclistul care mergea pe lângă trotuar să treacă. Asta, din seria lucurilor normale care, după ce stai în comuna bucureşti ceva mai mult timp, încep să ţi se pară deosebite, ciudate, chiar… nepotrivite.

2. Pe undeva pe la Valea Cascadelor, un nene mă vede pe trecerea de pietoni, frânează, se uită la semnul de trecere de pe stâlp, mă uit şi eu la acelaşi semn, mă uit la el, el se uită la mine şi amândoi ridicăm amuzaţi din umeri. O reacţie total diferită faţă de aceea a miticului care, după ce dă peste tine pe trecerea de pietoni, te mai trimite şi-n aia a mătii că ai avut tupeul să-i îndoi tabla.

Problema parcării bicicletelor, rezolvată de japonezi

Cum? Fix în acelaşi fel în care o ţară civilizată rezolvă problema maşinilor lăsate alandala. Construind parcări, adică, şi construindu-le bine, nu doar de ochii lumii.

Ştiind că România e cu câteva decenii bune în urma Japoniei, nici măcar nu visez să văd aşa ceva pe plaiurile mioritice. Cel puţin nu în timpul vieţii mele.

Sursa: guardian.co.uk

Astăzi e meci

De regulă mi se cam rupe când e meci; nu am nici “microbul”, şi nici nu-s un atârnache dornic de a avea subiect de discuţie cu ‘ăi de la muncă în ciuda faptului că n-am nicio tangenţă cu fotbalul.

Toate bune şi frumoase, numai că vecinii din cartier ţin neapărat să-mi aducă aminte când le joacă echipa preferată (de fapt, cred că orice echipă e bună – important e să se alerge unii cu băşica pe teren), dând televizorul taaaaare de tot şi urlând ca animalele pe geam de fiecare dată când un ameţit dă (sau e pe aproape de a da) cu mingea-n poartă.

Apropo de asta, ăsta e unul dintre motivele pentru care nu suport fotbalul. Apoi, pentru a putea spune că-ţi place un sport, trebuie să te poţi proiecta în locul sportivilor (bine, cel mai bine ar fi să-l şi practici, da’ parcă-i mai bine să stai tolănit pe canapea cu berea-n mână şi covrigelul între dinţi), iar eu, cu toată rotunjimea mea, numai alergând pe-un teren timp de 90 de minute nu mă văd.