În autobuz, pe undeva înainte de Răzoare, blocat în trafic şi fără nimic mai bun de făcut decât zgâit pe geam la toate motocicletele, scuterele, bicicletele şi oamenii care trec fără efort pe lângă mine, pe trotuar.

La un moment dat, apare un lucător de la rebu c-o ţigară-n bot, împingând agale un cărucior dintr-ăla de-al lor, cu coş de gunoi şi suport de mături, făraşe şi alte ustensile. Se opreşte, se uită la nenorociţii din maşinile din jur, se sprijină de-un stâlp din dreptul autobuzului, trage un fum, îşi aduce aminte că are ceva de făcut, mai trage un fum şi aruncă ţigara pe trotuar.

Scoate coşul de gunoi de pe stâlpul de care se sprijinise înainte, îl goleşte temeinic conţinutul în cărucior (pe bune, a verificat de vreo 2-3 ori să nu mai fi rămas nimic în coş), după care scoate o mătură şi se apucă să adune gunoaiele din jur. Din jurul mucului de ţigară aruncat mai devreme, adică.

Şi a făcut treabă bună. Nu a rămas nicio scamă, niciun ambalaj, nimic. În afară de chiştocul portocaliu, rămas în urma omului cu cărucior şi mături, tronând sfidător pe trotuar, la vreo juma’ de metru de coşul de gunoi de pe stâlp.