Monthly Archives: June 2010

Note to self: Uită-te unde te aşezi

Mă urc eu astăzi într-un autobuz, fericit că am prins locul din faţă. Ăla care are în dreapta un loc pe care poţi pune mâna, rucsacul, sacoşa, etc.

Aşadar mă aşez hotărât pe scaun  (şi fericit – am menţionat oare că eram fericit?) pun rucsacul acolo şi mă sprijin în cot. Numai că cotul meu propriu şi personal carele este el nu a întâlnit suprafaţa dură şi plăcut texturată a plasticului autobuzului, ci ceva tare, noduros şi uşor umed. Da, umed. Şi noduros.

Starea-mi de fericire deja începea să treacă, uşurel, la fel de uşurel cum trece o gripă. Adicătelea nu te trezeşti într-o bună dimineaţă vindecat, ci te chinuieşti olecuţă. Ba te mai ustură puţintel ochii, ba-ţi mai curge nasul, ba te ustură gâtul. Ştiţi voi; uşor-uşor până când scapi de chin. Aşa şi cu fericirea asta. Ca o boală.

Unde eram? A, tocmai voiam să verific în ce naiba mi-am înfipt cotul. Aşa că mă uit. Şi văd asta:

samburi-autobuz

Sâmburi de ceva. Caise, zarzăre, prune, rahat fondant. Nu ştiu de ce anume erau, nu mi-s expert în sâmburi, da’ ştiu sigur că erau prea mari să fie de cireşe. Sâmburi mestecaţi de o maimuţă sau de un maimuţ, după care scuipaţi puşi ordonat, grămăjoară, într-un colţ. Poate nu-i vede nimeni. Sau poate nu pune nimeni cotul, geanta, plasa, copilul pe ei. Că, deh, îs scârboşi şi e nasol să i se întâmple cuiva cele de mai sus.

De fapt, cred că tocmai din cauză că-s scârboşi, mestecătorul de fructe nu i-a strâns într-un şerveţel, o bucată de hârtie, un fluturaş cu PeNeLe sau, de ce nu, fix şi direct ad labam (adică cu mâna, obsedaţilor) şi nu i-a dus la un coş de gunoi, ceva. Ştiţi voi, chestia aia în care omul modern îşi pune… gunoiul.

Dar nu, nu e vina maimuţului/ei; toată treaba asta trebuie să fie vina mea: nu m-am uitat unde mi-am pus cotul. Nu e ca şi cum nu ar fi trebuit să mă aştept la chestii de genul.