Monthly Archives: April 2010

Globosfera noastră dragă

Astăzi am scos din feed-reader şi ultimii doi bloggeri din grupuşorul celor cu trafic mult şi pretenţii cât prăjina. Motivul? Ipocrizie.

Pe foarte scurt, nu e ok să te plângi că bloggerii se ceartă ca chiorii între ei, în timp ce tu te înjuri cu ‘nea-prezentatorul-de-emisiune ca la gura cortului. La fel, nu e ok să spui că bloggerii noi scriu de hahat şi că nu se documentează, în timp ce unul dintre colegii tăi de “cartel” scoate pe bandă articole scrise şi gândite cu piciorul.

În fine, eu îs mic şi nu ştiu nimic, aşa că mumu. Adică vă mulţumim pentru atenţie (fără nicio legătură cu ce am scris mai sus):

Mentalitate de angajator

Becali l-a dat exemplu negativ pe Mihăiţă Pleşan privind modul în care acesta cere să i se achite salariul şi l-a lăudat pe Bănel Nicoliţă spunând că nu se gândeşte la bani deşi are evoluţii foarte bune.

De aici.

În mod normal ignor orice ştire legată de fotbal sau de personajele implicate în afacerea asta, da’ aici nu e vorba nici de oier, nici de ăia care dau cu piciorul în băşică. În citatul de mai sus se află condensată toată putreziciunea de mentalitate corporatisto-balcanică a majorităţii angajatorilor români.

Pe scurt, dacă vrei să ţi se plătească salariul la timp, eşti rebel. Dacă declari că eşti împotriva orelor suplimentare neplătite, ai o atitudine nesănătoasă (pentru companie, desigur, că sănătatea ta e o chestiune care nu prea contează). Dacă programul tău se termină la 18 şi tu pleci la ora 18:15, înseamnă că rupi uşa. Dacă vrei să primeşti mai mulţi bani odată cu responsabilităţile care se tot adună, nu te gândeşti decât la binele propriu. Dacă ai curajul să-ţi contrazici şeful… sacrilegiu.

Nu se mai caută coloană vertebrală, nu se caută corectitudine, creativitate, inventivitate şi nu se doreşte ca angajatul să evolueze. La mare căutare, în schimb, se află acel mieluşel care ştie a-şi roti cât mai mult şi cât mai bine limba-n rozeta şefului, şi care e deja dat cu alifie atunci când vine momentul prielnic pentru ca treburile din companie să alunece lin la deal.

Cu alte cuvinte, angajatorul ăsta rromân de care vorbesc eu nu este nimic altceva decât stăpânul de sclavi de pe vremuri, care face ce şi când vrea muşchiul lui, în timp ce angajatul este sclavul care rămâne cu urme-adânci de bici pe spinare de fiecare dată când are pretenţia ca vreun drept să-i fie respectat.

Şi nu, nu generalizez. Ştiu că există şi angajatori corecţi care, în timp ce cei de care vorbeam mai sus îţi cer devotament gratuit, realizează că la mijloc este totuşi viaţa ta, timpul tău, sănătatea ta şi că el, ca angajator, nu e singurul motiv pentru care tu te afli în viaţă – e doar unul care te plăteşte pentru nişte servicii. Nimic mai mult. Dar tare am eu impresia că ăştia-s în minoritate.

În fine. Zu Arbeiten, am zis!

O chestiune de fineţe

E de bun simţ să-ţi citezi sursele, chiar dacă “sursa” e un mesaj primit pe mess, un status pe facebook sau, mai rău, o postare de pe un blog necunoscut.

Un link “via” sau un “mulţumesc” la sfârşitul postării înseamnă mult, şi mă va face să-ţi trimit noutăţi şi pe viitor.

(Ciudată chestie ca un grobian ca mine să vorbească de fineţuri, nu?)