Pe vremuri (termen relativ, că e vorba doar de vreo 2 ani), don’şoara prietenă era în culmea fericirii când îi aduceam o floare, nişte cerceluşi, o măslină, o atenţie. Acu’ e într-al 9-lea cer când repar scurgerea la chiuveta din baie (pe care tot eu am stricat-o) şi montez şina pentru perdea.

Nu zic că acum nu-i mai plac florile sau bijuteriile – ba chiar sunt sigur că îi plac cel puţin la fel de mult ca înainte. Da’ parcă nu-mi vine a crede că ar fi fost atât de fericită dacă, în primele luni ale relaţiei noastre, i-aş fi spus că am reuşit să dau găuri în tavan cu o bormaşină care-n mod normal nu ar fi trebuit să vadă niciodată beton aşa a dracu’ ca ăsta.

***

Vineri seara am ieşit la o bere cu nişte amici, ocazie cu care am aflat, de la Ciupercuţa, o chestie cel puţin interesantă despre femei:

Dacă la 18 ani sunt în stare să te pălmuiască/să-ţi dea un şut în co… ahem.. şi/sau să cheme poliţia când ai tupeul să le zici că au sânii frumoşi sau un funduleţ numa-bun (doamne-fereşte, cine ştie ce psihopat o fi, nu?), de pe la 30 de ani se schimbă treaba şi încep să zâmbească suav la auzul unor… mici observaţii similare cu cele de mai sus.

Cu alte cuvinte, domnişoarele nu se mai sperie atât de uşor, iar insulta se transformă în compliment (totu-i relativ până la urmă, nu?).

Bine acum, contează şi cum o spui, că un ţăran care scoate pe gură doar chestii de genul “mamă fă, ce ţâţe mişto ai, îs numa’ bune de băgat p…-ntre ele” nu va primi niciodată mai mult de un şut în ouă (vorbim de femei normale, nu de piţi de pe uliţă).

***

Aşa-i că-s porc să postez asta de 01 Martie?