Monthly Archives: March 2010

Magazinul de la colţul străzii

Eu (uşor morocănos): Bună dimineaţa.
Vânzătorul: Ah, bună dimineaţa, ce mai faceţi, v-am vazut şi ieri pe la noi. V-aţi mutat de curând prin zonă?
Eu: Da, dar doar cu serviciul.
Vânzătorul: Ah, bine, bine. Cu ce vă putem servi?
Eu: O cafea, se poate?
Vânzătorul: Sigur că da, 1 leu 50.
(Dau banii, mă întorc spre tonomat, ma uit puţin încurcat.)
Vânzătorul: Alegeţi ce doriţi să beţi, nu e cu fise. 🙂
Eu: Ah, da, multumesc.
(Apăs butonul, aştept, iau cafeaua, iau şi beţişorul de amestecat)
Eu: Mulţumesc, la revedere.
Vânzătorul: Cu plăcere, la revedere, o zi bună!
Eu: O zi bună şi dumneavoastră.

Cu o zi înainte, cumpărasem de la magazinaşul de la colţ un suc. În orice alt magazin, costă în jur de 5 lei, aici am scos 7 lei din buzunar. Sunt zgârcit (cunoscuţii spun că-s aşa, eu prefer termenul “chibzuit”), aşa că, în mod normal, nu m-aş fi întors şi astăzi dimineaţă pentru a mai cumpăra la supra-preţ. Cu toate astea, am ajuns în stadiul în care-s în stare să plătesc în plus pentru a nu mai ieşi încruntat dintr-un magazin. Buna dispozitie a vânzătorului, zâmbetul lipit de faţa sa şi respectul cu care am fost tratat au meritat fiecare bănuţ.

Culmea, magazinaşul de la colţ nu e imaginar şi – şi mai culmea – acesta se află fix în centrul Bucureştiului, locul unde nesimţirea şi ignoranţa ating cote maxime.

Aberandum humanum est

Pierdut bucată măricică din centrul vorbirii. Pierdut idei, inspiraţie, claritate, exprimare, fluenţă şi logică. Pierdut chef de viaţă şi de muncă. Mai ales de muncă.

Pierdut neuroni. Mulţi. Parcă eram mai dăştept înainte. Găsit prostie, găsit mediocritate. Complăcut în prostie şi mediocritate. Băgat pula.

Găsit oameni inconsistenţi şi fără coloană; prea schimbători pentru prinţipiile mele. Pierdut respect faţă de ei. Găsit sictir. Pierdut self ăstiim.

Învăţăm, evoluăm, schimbăm peisajul.

Intersecţia fără semafor, castravetele nuclear şi românul-oiţă

Astăzi dimineaţă, în tramvaiul 41, direcţia Ghencea – Piaţa Presei Libere, fix înaintea staţiei Crângaşi. Am stat ca dobitocul într-un tramvai plin-ochi care, timp de vreo 20 de minute nu s-a mişcat din loc.

Motivul? Semaforul defect, intersecţia dirijată de un castravete nuclear (verde-fosforescent, adică). Nu-s în domeniu, aşa că nu ştiu dacă procedura spune că domnii care călătoresc de unii singuri în maşinile propritate personală au prioritate în faţa celor 100 de tâmpiţi care au ales să călătorească cu tramvaiul. În cărţulia aia din care am învăţat pentru a-mi obţine permisul de conducere parcă scria altceva.

Acum, corect ar fi să privim şi partea cealaltă a problemei. Aia care spune că, dacă şoferii nu s-ar înghesui ca berbecii în intersecţii şi ar respecta dracului măcar cele mai elementare reguli de circulaţie, nu ar mai fi nevoie de agenţi de circulaţie care să nu ştie cum să dirijeze traficul.

La fel, dacă pietonii s-ar gândi că tramvaiul 41 vine din 2 în 2 minute în timpul dimineţii, poate nu s-ar înghesui ca oiţele la berbec şi poate ar lăsa tramvaiul să plece dracului din dreptul peronului. Nu de alta, dar dacă nu se pot închide uşile, cel plin nu pleacă, cel liber n-are cum să ajungă, iar atât călătorii care stau în tramvai cât şi cei care vor să urce-n el vor înjura poliţiştii, şoferii, ratb-ul, presedintele ţării şi baba care tot timpul se împinge, fie că e pe peron sau în mijlocul de transport în comun.