Cine stătea la calculator mai devreme, pe la ora 19:30, înjurând sistemul de internet banking folosit de Alphabank şi pe toţi operatorii de la linia telefonică de suport? Eu, desigur.
Problema 1: Sistemul de internet banking al AlphaBank funcţionează pe bază de certificat şi poate fi accesat doar de pe Windows cu Internet Explorer. În 2010 nu s-a auzit de Mac OS-X, Linux, Firefox, Safari, Opera şi alte cheştii d’astea complicate. Trist.
Bun, ăsta e sistemul, trebuie să ne aplecăm şi să ne luăm partea, aşa că bootez în winblows şi pornesc internet sexplorerul. După ce am citit de vreo 5 ori instrucţiunile şi după tot atâtea încercări eşuate de a instala certificatul lui peşte, recunoscând că-s tembel şi nu mă pricep, mă înfig cu degetul în numărul de telefon de la suport.
Problema 2: Vedeţi programul de mai sus? Sau pe ăla de mai jos? Ei bine, pe la ora 19:30 nu mai răspundea nici dracu’ la telefon. Şi credeţi-mă, ştiu să fiu foarte insistent şi să sun foooarte mult. Vreo 30 şi ceva de minute, aşa.
Olandezii de la ING cum de au făcut în aşa fel încât să poţi folosi Home Bank-ul ăla de pe orice calculator, orice sistem de operare şi orice browser? Fără probleme, fără să fie nevoie să sun la suport şi să nu găsesc pe nimeni în timpul orelor de program?
Din păcate, câţiva ani buni nu am cum să-mi bag picioarele-n banca grecilor ăstora, că am de rambursat una bucată sănătoasă de credit. Poate totuşi în anii ăia se trezesc omuleţii şi implementează un sistem de internet banking mai ok.
Refinantare credit? Asta daca gasesti o banca mai eleganta.
E vorba de Prima Casă şi, din câte am înţeles, nu se prea poate.
Nu mai stiu la ce cacao de banca am avut neplacerea sa apelez la serviciul tehnic, deoarece incercam internet banking cu IE7, iar acel guru al tehnologiei ce lucra la tech suport ma informeaza ca excelenta pagina de internet nu merge DECAT cu IE6… Cum naiba sa faci un sait oarecum important si sa-l optimizezi pentru cel mai prost ueb-brausar de pe fata pamantului?
Ma mir ca nu le fac optimizari pt IE3… Sau 2,79/13 * radical din pi
Radical din pi… sicii măsii, nu? :))
Chiar sunt curios, despre ce bancă este vorba? Nu de alta, dar cum Microsoft şi Google fac tot ce pot pentru a scoate IE6 de pe piaţă, sunt curios cât timp o vor mai ţine cu browserul ăsta.
Si subsemnatul a primit email de la domnii de la google docs in care este specificat:
“As a result, over the course of 2010, we will be phasing out support for Microsoft Internet Explorer 6.0 as well as other older browsers that are not supported by their own manufacturers.”
phase out – To bring or come to an end, one stage at a time.
De aici.
Welcome to the club. La BRD platesti netbanking lunar, ca sa poti sa-ti vezi conturile, dar sa te fereasca sa vrei sa faci vreun transfer… e interzis: masuri de securitate. Asta e din capitolul: “it’s not a bug, it’s a feature”.
Pentru transfer, trebuie sa mergi la banca (ca de asta platesti pt netbanking, ca sa mergi la banca) si sa confirmi adaugarea contului destinatar. Dar nu la orice sucursala… BRD in Timisoara nu e egal cu BRD in Iasi, BRD in centru nu e egal cu BRD pe strada Gh. Lazar. Trebuie sa mergi la sucursala unde-ai deschis matalutza netbankingul. Poftim? Intre timp te-ai mutat in alt oras?
Oricum, intre timp a aparut serviciu clienti, la care poti suna din roaming si sa astepti 20 min, poate-poate convingi pe cineva ca e important, ba chiar urgent, sa aprobe transferul.
:))))))))))))))
Pai daca ar fi fost simplu, te plictiseai. Si nu mai aveai ce sa scrii pe blog.
BRD, spui tu? Crezi că eu nu am avut de-a face cu ei? Ia citeşte-aici.