Monthly Archives: December 2009

E nasol când îţi dai seama că viaţa mişto a fost până la 20 de ani

Că imediat după ce trec acei 20 de ani, apar adevăratele responsabilităţi, problemele, facturile de plătit, serviciul la care trebuie să te duci pentru a putea supravieţui, că nu poţi ieşi în fiecare seară la bere, că fiecare pizza comandată te rupe-n portmoneu cât două fripturi sanătoase făcute acasă, că dai cu pieptul pentru prima oară cu adevărata birocraţie, că toate taxele şi cheltuielile mici te rup, că societatea românească iubeşte să-ţi pună beţe în roate, că de fapt legea junglei e la putere, nu cea a bunului simţ, că…

… că de fapt nu eşti atât de inteligent şi rezistent precum credeai. Că începi să te loveşti din ce în ce mai des de pereţi peste care nu poţi trece, că mai toate piedicile ţi le pui singur, că…

… că de fapt eşti un şoricel, un pixel micuţ pe-un panou imens, că nu eşti leul de deasupra tutror rozătoarelor, că alţii sunt zeii care-ţi aruncă zâmbete atotputernice de undeva de sus de tot.

E deprimant când te gândeşti. Dar uiţi, te minţi cu cele câteva săptămâni de concediu pe an, te bucuri când primeşti salariul şi… te obişnuieşti.

… sau poate nu e bine să te obişnuieşti, poate ar trebui să lupţi. Pentru mai mult, pentru mai sus, pentru tot ce poţi. Dar e atât de greu şi-s atât de obosit…

… am nevoie de odihnă.

Şcurte şi ameştecate

Ligtning 101 este o serie de articole de pe strobist.blogspot.com, care introduc pozarul de rând în lumea… luminii (naturale şi artificiale). De ieri, această serie este disponibilă în format PDF şi în limbile Română şi Rusă. Versiunea Românească poate fi descărcată de aici.

Weather seal-ul Canon-ului 7D este pus la încercare… în Antarctica. Şi când mă găndesc că, dacă picură puţin pe-afară, mi-e frică să scot camera din geantă… :)

Dacă la vot au mers 56.99% dintre români, iar din 100% de votanţi, 50.33% l-au ales pe Băsescu, înseamnă că aprox. 28% din români (nu am calculat procentul de voturi anulate) au decis pentru restul de aprox 72%. Majoritatea decide, eh? :) Asta aşa… pentru ăia care stau acasă în semn de protest.

Cine râde ultimul, râde mai cu poftă. Acum aşteptăm, desigur, nelipsitele acuzaţii de fraudare ale alegerilor. Oricum, de restul lumii suntem văzuţi, în continuare, aşa:

Romanian election close as rivals claim victory - Reuters_sml

Cu cele de mai sus mi-am încălcat promisiunea de mai devreme… Eh, ata ete.

Nu sunt patriot

Asta aşa, că tot n-am scris nimic de 1 Decembrie.

Nu este corect să spun că ţin la ţara asta doar pentru ca 5 minute mai târziu să-mi bag picioarele-n ea, să scriu că România nu mai are nicio şansă şi că majoritatea populaţiei ar trebui executată la zid. Ar trebui să fiu ipocrit şi mi-ar plăcea să cred că nu e cazul.

Aşa că, după cum spune şi titlul, nu sunt patriot. Nu iubesc ţara asta, nu cred că aş munci pentru ea şi nici nu cred că aş ieşi în stradă pentru a o ajuta.

Nu, îi iubesc pe cei apropiaţi mie, muncesc pentru mine, ies în stradă pentru mine; eu sunt pe primul plan. Cu o singură condiţie: corectitudine – fără să fur, fără să o iau pe scurtături, fără să le fac altora rău pentru propriul succes.

Culmea e că, dacă mai mulţi ar gândi aşa, poate chiar aş putea spune că românia îmi este apropiată şi, poate, chiar aş putea să spun că o iubesc. Pentru că o ţară nu înseamnă doar munţi, dealuri, podişuri, câmpii şi plaje. Nu, o ţară e formată în principal din oameni. Oameni care fac ceva. Pentru ei.

Şi culmea e că, oricât de mult aş încerca, uneori calc strâmb şi nu-s aşa cum aş vrea să fiu. Cum am văzut la ăia de afară, adică. Ăia care, de exemplu, pot munci până să le sară ochii din cap dar, la sfărşitul zilei, nu se apucă să înjure “sistemul”. Nu, ei ies la o bere, râd, se simt bine. Ei nu au timp să se plângă tot timpul, ci numai când trebuie. Ce-i drept, de regulă nici nu au de ce.

Cu dreptu-n stângu’ – Primul film încărcat, primul film stricat

Mă lăudam acum ceva timp că am încărcat un film de test în “noul” meu Minolta XD-7. Primul meu aparat pe film, primul film încărcat vreodată.

Să explic titlul. Am băgat ochiul prin online după instrucţiuni, am văzut cam cum se face, am înfipt capătul filmului în “mosorul” ăla, am dat puţin de levierul de avansare a filmului, am văzut că trage el ceva pe acolo, aşa că am trântit capacul aparatului şi am procedat cu trasul filmului până la primul cadru.

Cu toate astea, nu am făcut ceva cum trebuie, pentru că, atunci când am ajuns cu indicatorul la 36, eu puteam trage în continuare de levier, ca şi cum rola de film nu s-ar fi terminat. Şi hai să zicem că aş mai fi putut “fura” un cadru, două, dar nu 10! Adevărat e că mi s-a părut ciudat că levierul nu opune mai multă rezistenţă decât atunci când e e aparatul gol, dar am zis că poate o fi normal.

Văzând asta, am ridicat braţul manetei pentru strângerea filmului în casetă, am învârtit de două-trei ori, după care am început să dau în gol. Clar, ceva nu era în ordine – ţineam minte că tata dădea sănătos la manteţica aia până când termina de strâns filmul în Zenith-ul lui.

Mai are rost să explic ce am simţit în momentul în care am realizat că, de fapt, toate pozele care credeam că au fost făcute de-a lungul a câtorva zile săptămâni (unele dintre ele chiar mişto)… de fapt nu au fost făcute? Nu, nu cred că are rost…

Acum am trântit un Agfa APX 400 în aparat, iar de data asta am tras levierul o cursă completă şi m-am uitat atent pe acolo, pentru a fi sigur că dinţişorii ăia au prins cum trebuie filmul (se simte altfel, e mai “greu” ca la început).

În fine… având în vedere că o mare parte a filmului ar trebui să fie ok, ştie cineva cum pot pescui capătul rolei din interiorul casetei fără a voala tot filmul?