Monthly Archives: November 2009

Una bună, alta (aproape) rea

Aia bună e că mi-am luat, în sfârşit, concediu o săptămână. Aveam nevoie, nu mi-am mai luat liber din Mai. În sfârşit, am timp să alerg după mobilă, să pun parchetul şi să mă instalez, în sfârşit, în noua casă.

Aia nasoală e că am auzit că un coleg de la muncă a făcut vărsat de vânt şi, din ceea ce spune Wikipedia, boala asta poate fi contagioasă începând cu 5 zile înainte ca primele simptome să apară. Eh, eu nu am binevoit să fac boala asta atunci când am fost mic. Ţin minte că am făcut, la un moment dat, un vaccin pentru una din bolile copilăriei dar, sincer să fiu, nu am idee pentru care dintre ele.

Problema nu e că-s paranoic sau ipohondru, ci că în seara asta am depistat mai multe bubiţe pe picioare. Sincer, sper ca bubiţele să fie opera celor câtorva ţânţari ce se roteau ameninţător pe lângă lustra din cameră. Sau poate am agăţat vreun purice de prin oraş. Nah, ‘oi vedea mâine ce-o fi…

EDIT: Erau bubiţe de la ţânţari. Yeee!

Google Mapmaker Training Event & Mapping Party

Deşi iniţial nu aveam de gând să public articolul ăsta, mi-am adus aminte că, în timpul vânătorii de apartamente ce tocmai s-a încheiat, am folosit foarte multe soft-uri de cartografiere online, printre care se numără, desigur, şi Google Earth.

Normal, nu ar fi fost corect din partea mea să nu încerc să… răsplătesc cumva comunitatea de voluntari fără de care, sincer, mi-ar fi decedat mult mai mulţi neuroni din cauza stressului – aş fi pierdut mult mai mult timp învârtindu-mă pe străduţele întortocheate ale Bucureştiului şi, mai mult ca sigur, aş fi terminat mult mai greu “vânătoarea” din cauză că aş fi vizionat mai puţine apartamente şi mi-ar fi fost mai dificil să mă decid. :)

Deşi nu cred că voi avea cum să ajung, sper ca măcar unii (bine, măcar unul :)) dintre puţinii mei vizitatori să aibă cum da curs invitaţiei de mai jos: Continue reading

Şcurte…

… că de lungi nu şe eşte timp:

La noi, totul este mai mult sau mai puţin negociabil, indiferent că e legal au ba să … “negociezi” respectivul lucru. Evaluatorul a rămas dezamăgit când a aflat că evaluarea lui era cu mult peste ce aveam eu nevoie la bancă şi că nu mai trebuie să “discutăm” unele aspecte.

Nu ştiu unde-i buba dar, până acum, dosarul meu a fost amânat vreo 2 săptămâni din cauză că se tot găseşte câte o hârtie lipsă. Normal, nu mă anunţa nici dracu din timp că am nevoie de hârtia aia. Decât poate după ce-mi ajungea dosarul în cine-ştie ce cur colţ al băncii şi se trezea un gigel că n-are cu ce să se şteargă la fund şi are nevoie de încă o declaraţie/formular/chitanţă. Dacă pierd banii de avans din cauza dobitocilor de la bancă, fac scandal urât.

Cumpărăturile online sunt geniale. Am mers într-un magazin Domo, am văzut produsele, am ajuns acasă, am dat două click-uri, am fost sunat, m-am dus a doua zi la apartament, au venit oamenii cu dubiţa, mi le-au adus sus, mi-au făcut garanţiile, am plătit cu cardul ca la magazin, la un POS mobil, şi gata. Din cauză că am fost anunţat cam din scurt de ora exactă la care o să ajungă prin zonă, am avut puţine emoţii pentru că nu eram sigur că ajung la timp la apartament de la muncă, dar totul a fost ok. La revedere aşteptat în magazin, la revedere căutat gigei să ţi le transporte, la revedere draci şi nervi cât stai la coadă la ghişeul garanţii. Nu ştiu dacă şi restul magazinelor de electrocasnice-s la fel, dar sincere felicitări celor de la DOMO. App, încă un avantaj al cumpărăturilor online ar fi că, timp de 10 zile de la primire, am dreptul să le trimit înapoi fără să trebuiască să precizez motivul.

În continuare, sunt de părere că angajaţii Metrorex nu au trebui să facă grevă şi să ceară mărirea salariilor cu 25%. Nu în timp ce lucrările de înlocuire a scărilor rulante au fost oprite şi trenurile circulă cu întârzieri enorme pe linia Preciziei – Saligny. Şi să nu-mi spuneţi că din cauza salariilor mici nu-şi fac treaba pentru că, în cazul ăsta, nu merită nici măcar un pârţ. Abţibildurile alea cu “de 30 de ani împreună” lipite pe trenurile vechi sunt penibile – cine le-ar vedea, ar avea impresia că în 30 de ani nu s-a întâmplat mai nimic. Nu c-ar fi departe de adevăr…

În nişte zile vin alegerile. Am văzut atât în presă cât şi prin globosferă tot soiul de păreri şi reacţii. Unii îşi declară simpatiile, alţii se mulţumesc doar să arunce cu noroi în candidaţii opoziţiei. Puţini sunt cei imparţiali. Aşadar, eu unul simpatizez cu absolut toţi candidaţii, prin urmare voi vota cu toţi. Adică nul.

Blugii mei au cam 3 – 4 ani şi foarte multe petice. Pentru că, din păcate, nu prea mai am cum să-i peticesc fără să iasă prea tare-n evidenţă, trebuie să mă duc să-mi cumpăr alţii. Nu de alta dar, dacă nu fac asta, în curând o să râdă cerşetorii de mine că am blugi mai varză decât ai lor. Nu ştiu dacă am spus vreodată cât de tare detest să mă duc în magazine de haine şi să probez chestii. Aş fi în stare să cumpăr, să ajung acasă, să văd că nu-mi sunt buni, să mă întorc la magazin, să schimb produsul, să mă duc acasă, etc… Ideal ar fi să merg în magazin, să mă duc direct în zona cu tricouri simple (fără: guler, cusături tâmpite, paiete, imprimeuri, desene, rupturi artistice, croieli horiginale, culori ciudate) să iau 3-4 bucăţi mărimea XL, să le plătesc şi să zbor din magazin. Sau să le comand online.

R.I.P. G.D.

S-a întors Tokinelul

După 36 de zile de când l-am lăsat prima oară în service, obiectivul a ajuns, în sfârşit, înapoi la mine. Deşi iniţial credeam că e vorba de o problemă de back-focusing/elemente descentrate, din devizul de reparaţie reiese că a fost înlocuit un circuit.

Din păcate, trecând peste bucuria revederii, din ceea ce am văzut până acum mi se pare că problema nu s-a rezolvat şi că este la fel de soft ca înainte.

După ce am să mai trag câteva cadre de test (preferabil de acasă, pe trepied) pe care le voi şi posta aici, cred că ar trebui să mai trag o fugă până la F64 şi să mă pregătesc să rămân fără obiectiv încă o lună (până se strâng destule obiective pentru a putea fi trimise, până când ajunge-n Olanda, până când se mişcă ăia să-l repare, până când…).

Oricum, deşi aş fi preferat să nu fiu printre cei care au primit obiective cu bube, e bine de ştiut că nu-s singurul(1) care are(2) probleme de genul (3). Având în vedere că, totuşi, sunt mulţi care spun că Tokina 11-16 are probleme pe D80 (ceea ce am şi eu) şi D90, sunt curios cum s-ar comporta pe un D200 sau un D300, aparate care, din câte am înţeles, pot compensa pentru front/back focus (presupunând desigur că nu e vorba de elemente descentrate).

(voi edita de îndată ce trag cadrele de test)