Cerşetoria, o afacere profitabilă

O parte din copilărie mi-am petrecut-o în Iaşi, alături de bunicii mei. Locuiam pe lângă Piaţa Unirii aşa că, de cele mai multe ori, ieşeam la plimbare pe la cofetăria din colţ, de mai încolo de UNIC (o alimentară), prin piaţa de peste stradă (de fapt doar eu mă plimbam, bunicii mergeau la cumparaturi), pe la Monumentul Independenţei (îmi plăcea la nebuniea să sar de pe pietrele alea două din dreapta şi stânga scărilor) sau chiar până pe la Palatul lui Ştefan cel Mare şi împrejurimi.

Chiar în dreptul trecerii de pietoni de lângă Monumentul Independenţei, pe lângă ţiganii cu papagalii-ghicitori şi ţigăncile cu fuste colorate care voiau să-ţi citească-n palmă, stătea mai tot timpul un cerşetor. Numai ştiu cu exactitate cum arăta, dar ştiu ca era îmbrăcat decent, fără niciun ciot sau mână buboasă la vedere, doar cu o icoană în mână. Nu se băga în viaţa ta, nu te deranja cu nimic – doar stătea acolo, tăcut.

Într-o bună zi, în timp ce ne întorceam de la piaţă, imediat după ce trecusem de trecerea aia de pietoni, apare un copil pe la 14-16 ani, îmbrăcat mult mai bine decât restul din jur (ţin foarte bine minte că era îmbrăcat în haine albe din cap până în picioare), care, după ce a scotocit buzunarele cerşetorului, a început să-i care pumni şi picioare. Nu am înţeles atunci exact ce se întâmpla acolo, doar priveam mirat în timp ce bunica mă târa de mânuţă. Cred că aveam 4 ani pe atunci.

***

Când am ajuns în Bucureşti am fost “lovit” de două chestii: aglomeraţia sufocantă şi cerşetorii prezenţi la aproape fiecare colţ de stradă. Dacă cu aglomeraţia am reuşit sa mă obişnuiesc uşor, numărul imens de cerşetori şi organizarea lor m-a uimit întotdeauna.

Ieri, 18 ani mai târziu, în intersecţia de lângă statia de metrou Politehnica, am asistat pentru a doua oară în viaţă la o scenă asemănătoare cu cea din Iaşiul copilăriei mele. Doi ţigani stăteau ca paravan, în timp ce o tanti îl scotocea pe un cerşetor peste tot – buzunare, pliuri ale hainelor, papuci, chiar şi în chiloţi. Ce găsea, băga în geantă. După ce femeia a terminat cu ăla, la îndemnul unuia dintre cei doi ţigani, s-a apropiat alt cerşetor care, la rândul lui, a început să fie percheziţionat.

După ce au terminat, cei trei s-au îndreptat agale spre metrou, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ca şi cum ar fi fost încă o zi obişnuită la muncă.

***

Cerşetoria există de extrem de mult timp, iar cei care au transformat ghinionul unui om într-o adevărată afacere există cam tot de pe atunci. Aş putea spune chiar că, la o adică, e o “ocupaţie” cam la fel de veche ca prostituţia, în acelaşi timp fiind cel puţin la fel de profitabilă. La noi în ţară presupun că e profitabilă doar de 20 de ani – îmi vine greu să cred că, în comunism, era atât de uşor să dezvolţi o adevărată reţea de crimă organizată.

Concluzia e că… ei bine, nu am cum să trag nicio concluzie. Am, în schimb, o groază de întrebări care, deşi mi le-am mai pus odată, în ciuda intervenţiei lui Dojo de la articolul respectiv, nici până acum nu au primit un răspuns:

cine sunt cerşetorii ăştia, de unde sunt, unde stau? Cine sunt cei care profită de ei? E oare atât de uşor să ajungi pe stradă, e oare atât de greu să te ridici din starea asta? Nu putem scăpa cumva de ei? Nu se pot arunca în pârnaie jegoşii care profită de cerşetori?

6 thoughts on “Cerşetoria, o afacere profitabilă

  1. plutitoru

    Cersetorii astia sunt pusi de oamenii care aduna – pana aici nimic nou, e cunoscuta schema, s-a scris despre asta.
    Primeam acum ceva timp un fluturas cu o campanie (facuta de un ONG bla, bla) cu un titlu de genul: daca ai sti ca cersetorii scot x lei lunar, le-ai mai da bani? Evident, m-am revoltat: WTF, eu nu le dau bani oricum natarailor, dar degeaba, ca tot vad 2-3 la fiecare calatorie Dr taberei – Piata Presei.
    Pe urma m-am gandit putin mai profund si am vazut ca majoritatea celor care dau, asemeni si celor care dau “oamenilor” din sfanta biserica (aka popi hrapareti) sunt oameni batrani si saraci cu precadere.
    Daca ai sa ajungi sa cunosti pe bune astfel de oameni, vei vedea ca disperarea si frica de moarte schimba mult omul. Chiar si cel mai ateu dintre atei ajunge sa se inchine dupa 3 zile de iad, bolnav de nu-stiu-ce, alergand dupa o bucata de paine. Al doilea (si de fapt cu asta trebuia sa incep) – e ca vreo 20% dintre batrani sunt senili, numai ca n-au acte. E o boala si e mai frecventa decat crezi, numai ca extrem de putini ajung sa aiba diagnosticul pus, si oricum nu se face nimic pentru ei. Astfel de oameni umbla haihui pe strazi, nu mai stiu de ei, in cele din urma ajung sa aiba nevoie de asistenta pentru ca dau foc la casa etc Oricine poate ajunge asa, am vazut intelectuali in starea asta, evident, de nerecunoscut. Din pacate ingrijirea lor costa extrem de mult iar Romania nu si-o poate permite. E scumpa si pentru un occidental, dara-mi-te pentru un roman.
    Asa ca… nu prea putem judeca situatia, decat dupa ce am umblat in bocancii altuia, ceea ce nu se poate. Iar la batranete nu vom avea limpezimea mintii de azi…
    In rest, e o afacere, e marketing, cersetorii tre’ sa arate cat mai prost, sa inspire mila, chiar daca ei nu sunt demni de mila. Si cei ce dau, chiar daca au mintea limpede, probabil ca vad treaba asta ca pe o recompensa sufleteasca. Cand n-ai bani decat de-o paine, la altceva nu mai poti sa speri. Iar cersetorii in sine probabil sunt slutiti de familii care vor sa traiasca cumva de pe urma lor, probabil, ca oricum o tanti de culoare nu are la ce sa spere pentru copilul ei, crescut ca vai de lume.

    Reply
  2. rasebo Post author

    Presupun că e nasol să trăieşti o viaţă întreagă fără griji, pentru ca abia la sfârşitul ei să realizezi că “ceasul” începe sa ticăie din ce în ce mai tare şi că tu nu ai făcut nimic.

    Mi se pare şi mai aiurea atunci când, după ce ţi-ai dat seama de asta, în loc să încerci să trăieşti şi eventual sa faci ceva în puţinul timp ce ţi-a mai rămas, să te înfunzi în aburelile hoţilor de preoţi şi-n speranţa că poate nu vei arde-n iad dacă dai din puţinul tău şi cerşetorului de la colţ de stradă.

    Apropo de frica de moarte. :) Am ajuns la concluzia că gândesc prea mult şi că-mi fac prea multe probleme. Când o fi să fie… se întâmplă şi gata. :)

    Reply
  3. plutitoru

    Da, ti se pare tie, ni se pare noua, dar vedem pe multi in aceasta situatie. Probabil ca se intampla ceva cu noi, ca e senilitate, ca e disperare, ca e saracie… probabil e cate putin din toate. Si nu prea ai ce sa faci, let alone nu prea mai merge tartacuta la varsta aia, si nici fizicul nu te mai ajuta. Am vazut si oameni care au muncit 30-40 de ani, in functii bune, cu pensii bunicele (400 de euro) si tot asa au ajuns. Nu mai reuseau sa isi tina banii, si nici nu realizau asta. Nu se mai spalau, ca intrebau senin de ce trebuie sa se spele, ca nu-s murdari; si tot asa.
    Eu tot ce pot sa sper e ca nu voi ajunge asa, dar avand in vedere ca am vazut oameni cu facultate, casa, masa si familie in situatia asta, zic ca nimic nu imi poate garanta nimic. Unii mor cu mancarea langa ei, la propriu.
    Insa te inteleg, pana la un moment al vietii credeam si eu ca sunt numai neica nimenea (ceea ce e adevarat in mare parte).

    Reply
  4. Ionuţ

    Oliver Twist sau Filantropica, fenomenul cerşetoriei ca afacere şi franciză e documentat literar-artistic de mult. Din exterior nu poţi să-ţi dai seama ce ascunde fiecare caz în parte, asta a încercat să-ţi spună şi plutitoru. Unii nu pot să iasă din asta, alţii nu vor.

    Un caz asemănător: aseară treceau “colectorii” să-şi ia banii de la vânzătorii ambulanţi de carte “second hand” de la Universitate. Nu ştiam că şi pentru asta există o mafie, dar se pare că nu mai trebuie să ne mire nimic. :)

    Reply
  5. rasebo Post author

    @Ionut: Păi n-am generalizat, sau cel puţin nu asta a fost intenţia mea.

    @plutitoru: trist e că ai dreptate. Puţini sunt cei care se pot lăuda că au făcut, într-adevăr, ceva.

    Reply

Leave a Reply to rasebo Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.