Primele cadre pe film – o încercare de a-l compara cu digitalul

Nu, încă n-am terminat filmul, aşa ca mai am de aşteptat până când văd ce aberaţii am scos. Până atunci, doar câteva impresii despre trasul pe film.

***

Pe digital, aveam tendinţa de a trage rafale ca tâmpitul, sperând să (fiind sigur că voi) prind(e) măcar un cadru acceptabil. Eram mai puţin atent şi ştiam că, dacă fac o dudă, nu e nicio problemă – pot să văd imediat dacă am buşit un cadru, de cele mai multe ori având cum să îl refac fără prea mari probleme; am histogramă, pot evidenţia zonele arse, pot da zoom pe ecranul aparatului pentru a verifica clarul… nu e mare stress-ul.

De asemenea, pe digital, dacă aş vrea, aş putea trimite mai departe un cadru imediat după ce biţii se scurg de pe senzor; trebuie doar legat aparatul foto la un calculator conectat la net şi, cu ajutorul unui soft (de fapt sunt mai multe care ar putea face asta), pot trimite pozele în cealaltă parte a globului în câteva secunde.

Pe film, din cauză că sunt limitat de un număr de cadre şi de bani, trebuie fiu atent la compoziţie, să anticipez acţiunea, să aştept momentul în care sunt sigur că vreau să apăs pe declanşator. Interesant e că, în ultimul timp am început să fac la fel şi pe digital, de multe ori ajungănd acasă (după o zi de plimbat cu camera prin oraş) cu doar 40-50 de poze (e puţin, înainte făceam cu sutele şi umpleam carduri pe bandă rulantă).

Ca viteză de… livrare a pozelor, filmul stă ceva mai prost. Va trebui să aştept până când apuc să-l duc la developat, până când se mişcă nenea de la laborator şi-l developează, până când le scanez, etc. Dar, la o adică, asta poate fi şi o chestie mişto, mai ales pentru cei care  developează filmele singuri şi care se joacă în camera obscură, pentru ei pasul ăsta fiind practic parte a procesului de fotografiere.

Ca o mică paranteză, pe site-ul fotografului Rolfe Horn (în secţiunea technique) se poate vedea cam ce se poate face numai în camera obscură, fără niciun fel de software (asta, cu dedicaţie pentru cei care strâmbă din nas când aud de programele de editare grafică).

Revenind la aşteptarea dintre momentul în care ai apăsat declanşatorul şi până când ai poza-n mână, aceasta mai face ceva – amplifică bucuria sau dezamăgirea descoperirii unui cadru bun, respectiv a unuia ce credeai că va fi ok dar care de fapt a ieşit… nu chiar atât de bine – cam ca atunci când erai mic şi aşteptai cadoul de crăciun sau de ziua ta şi primeai ori jucăria pe care ţi-ai dorit-o dintotdeauna, ori un alt pulover anost.

***

În fine, mai am de expus vreo 15 cadre până când voi vedea ce dude am scos. Din vina mea s-a dus naibii cel puţin un cadru, când am apăsat din greşeală declanşatorul în timp ce încercam să reglez expunerea (o să iasă o chestie supraexpusă, mişcată şi nefocalizată). Am ceva emoţii şi în ceea ce priveşte starea aparatului – mi-e să nu am ceva ligh-leak-uri şi să nu funcţioneze cum trebuie declanşatorul.

Oricum, până la urmă ăsta e filmul de test, aşa că nu-mi pun mari speranţe în el. În funcţie de rezultate, voi afla dacă va trebui să trimit aparatul la doftor sau nu.

3 thoughts on “Primele cadre pe film – o încercare de a-l compara cu digitalul

  1. Pingback: Cu dreptu-n stângu’ – Primul film încărcat, primul film stricat | Jurnal Intrerupt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *