Despre cleptomani… cred

Se ia o presupusă sală de şedinţe dintr-o presupusă firmă destul de mare, în care au loc diverse întâlniri de afaceri cu diverşi reprezentaţi ai unor firme şi ele destul de mari. Se presupune că omuleţii care intră acolo, fie că-s angajaţi sau “vizitatori”, au destui bani dar mai ales destulă educaţie încât să nu fure ca dobitocii toate mărunţişurile.

Ca orice sală de şedinţe care se respectă, într-un colţ al ei se află un computer conectat la un proiector. Pentru a uşura lucrul, acel calculator are tastatură şi-un mouse wireless. Pentru ca acea tastatură şi mouse să funcţioneze, în spatele calculatorului sunt înfipte, de regulă, două adaptoare pe USB. Unul radio (pentru mouse), un al doilea bluetooth (pentru tastatură). De vreo două zile, adaptoarele astea nu mai sunt.

Acum, având în vedere că pe adaptorul USB destinat tastaturii scria mare “bluetooth” şi avea şi-un beculeţ care clipea, aş putea înţelege cum un dobitoc de rromân ar putea să-şi agaţe degetele din greşeală de el şi să-l bage-n buzunar; până la urmă, unul dintr-ăla costă cam mult în magazin (20-30 de lei) şi e mai economic să-l “împrumuţi” pe cel din sala de şedinţe.

Totuşi, eu nu înţeleg ce naiba au avut oamenii cu adaptorul radio pentru mouse, care oricum nu funcţionează decât cu device-ul respectiv? De ce nu au luat şi mouse-ul, dacă tot i-au furat adaptorul? Chiar să fi fost chiar destul de boi încât să creadă că e vreun flash-drive sau vreo placă wireless pe usb (având în vedere că mi se pare că scria 2.4GHz pe el)?

În fine, dacă n-ar fi scris şi piticu ceva pe tema asta şi dacă n-ar fi fost a 4-a oară când adaptoarele lui peşte dispar fără urmă (ceea ca mă face să cred că ori e vorba de un cleptoman, ori sunt mai mulţi hoţi tâmpiţi), probabil nici nu m-aş fi gândit să scriu chestia asta.

2 thoughts on “Despre cleptomani… cred

  1. rasebo Post author

    Posibil, habar n-am; nu stau acuma să fac poliţie. Dar dacă ar fi cazul, ai crede că după atâta timp s-au cam prins că nu prea au ce face cu ele.

    Oricum, de acum încolo, dongle-urile vor sta ascunse în carcasa calculatorului, chiar dacă din cauza asta e posibil să cam sugă dpdv al semnalului.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.