Monthly Archives: September 2009

Tokina 11-16 e la doftor

Din păcate, din cauză că acum trăim în epoca consumatoristă, lucrurile nu mai sunt făcute la fel de bine ca pe vremuri; acum e important să cumpărăm şi să circulăm cât mai multă marfă, cât timp pe vremuri important era să ţină cât mai mult.

Din fericire, pentru că se ştie că lucurile au tendinţa să se strice, există o chestie numită garanţie. Ei bine, săptămâna asta mi-am demonstrat încă o dată că ar fi bine ca orice lucru pe care-l cumpăr să beneficieze de garanţie, fie că respectivul lucru este luat la mâna a doua sau nu.

Tokinelul de care eram asa de mândru acum ceva timp mai are garanţie până în Februarie anul viitor, aşa că a fost predat luni celor de la F64, iar acum am fost informat că este în drum spre Olanda, unde se află service-ul celor de la Tokina.

L-am trimis la reparat pentru că, în comparaţie cu al lui iLL, era neobişnuit de soft, în special când era focalizat la infinit – chiar şi la f4 era mai soft decât Nikkor-ul 18-70 la 18mm wide open (adică la f3.5). Nu era buşit de tot, era utilizabil şi cu ceva muncă în PS se putea recupera ceva din sharpness. Dar nu era în ordine şi, dacă ceva are o bubă fie ea cât de mică, mi-e cam greu să o ignor din momentul în care-mi dau seama de ea.

În fine… peste vreo 2-3 saptămâni sper să mă pot bucura din nou de jucărică. Până atunci, am rămas cu 18mm din 18-70. 🙂

România a câştigat ceva

Echipa naţională de handbal a României a câştigat Cupa Mondială GF de la Aarhus. Nu contează că nu e o vorba de campionatul mondial şi că e doar o cupă de amicale. Contează că ne-am calificat, am învins mai multe echipe şi am ajuns pe un prim loc. Un prim loc amical, să-i zicem aşa. Un prim loc care ar merita – cred eu – măcar câteva cuvinte de laudă, nu?

Aşa că stau şi mă întreb… A apărut chestia asta printre primele pagini ale vreunui ziar din România? A dat vreun blogger mare şi relevant din degete pe tastatură pe tema asta? S-a bucurat o ţară întreagă că suntem în stare de ceva?

Ei bine nu, pentru că nu este vorba de mutu, chivu, steaua, dinamo, rapid, gigi, borcea, droguri, găleţi de bani, alcool, zâne, scandal, borduri, drumuri rupte, accidente, morţii de la ora 5, beţii, abuzuri, crime, violuri, politică, prostituţie, otv, rahat pe băţ, circ şi pâine.

Pentru că nimeni din echipa aia nu a apărut într-un filmuleţ porno, nimeni nu şi-a tras-o cu cine nu trebuia, nimeni nu s-a băgat în scandaluri publice şi-n tot soiul de alte rahaturi ieftine, zerotv-iste.

Pentru că în echipa naţională de handbal a României sunt doar sportivi de performanţă, nu vedete pline de fiţe, iar sportul, dezbrăcat de scandal, maşini luxoase şi de prafurile lui mutu&co, e naşpa… nu-i aşa?

Astăzi dimineaţă, ştirea era apărută doar în vreo două publicaţii pe care abia-abia le-am pescuit dintre rezultatele irelevante din Google. Pe Hotnews nici măcar nu era text în conţinutul articolului, doar un titlu pus în graba indexării motoarelor de căutare. Dacă era vorba de fotbal, netul ar fi fost plin de rahaturi din minutul doi.

Poze: Makinon Auto 50mm 1:1.7

În titlu este numele noului meu obiectiv pe montură MD, care cred că va rămâne mai tot timpul montat pe body (în picioare e obiectivul Tokina 28-70 luat odată cu aparatul).

Jucărica e luată de aici, iar pentru Cristi, omul din spatele cameravintage, nu am decât cuvinte de laudă. Mulţam!

Apropo, cu ocazia asta, în caz că cineva are capace de spate care s-ar potrivi pe o montură MD, aş fi recunoscător dacă acel cineva s-ar putea despărţi de măcar unul. Nu de alta, dar mi-e milă să las praful să intre după cum vrea muşchiul lui în obiectivul care nu este montat.

makinon 50mm 1.7

s/n: #88316186. Made in Japan. 😀