Citind fiţuica de dimineaţă, aflu că nişte foşti hoţi din Marea Britanie s-au apucat să pună bani în buzunarele şi-n genţile celor neatenţi din zonele aglomerate ale Londrei. Totul face parte dintr-o campanie de “îndulcire” a efectelor crizei financiare. Articolul, cu ceva mai multe detalii, îl găsiţi aici.
Acum, având în vedere că englezii sunt mult mai apropiaţi de rigoarea nemţească decât de “las’ că merge ş-aşa”-ul balcanic, nu ma miră că au reuşit să găsească câţiva foşti hoţi iscusiţi, transformaţi în oameni cinstiţi şi că i-au convins să se folosească de dexteritatea căpătată de-a lungul anilor pentru o cauză bună. Nu mă miră nici că această campanie are aşa de mult succes, încât a ajuns şi-n paginile ziarelor carpato-danubiano-pontice. Dar, în ciuda faptului că ştirea a reuşit să ajungă pe la noi, mă întreb cât succes ar putea avea o campanie similară pe plaiurile dâmboviţene?
Oare cât de greu ar fi să găsim hoţi destul de cinstiţi încât să nu fure banii de campanie, sau care să nu se apuce de o mică afacere în paralel, folosindu-se de resursele altora, aşa cum tot rromânul ştie să facă? Mă gândesc că nu le-ar fi greu să pună o bancnotă de 10 lei într-un buzunar al vreunui trecător în timp ce din celălalt buzunar să scoată – absolut din greşeală – portmoneul cu câteva sute de lei? Vorba aia – investeşti un ban, da-l scoţi înzecit.
Apoi, pentru că nu se poate să nu se întâmple asta, mă gândesc cum ar reacţiona rromânul “cinstit”, dacă ar prinde pe unul dintre acei hoţi corecţi. “Cum adică mi-ai pus 10 lei în buzunar? Eu aveam 200 de lei aici! Banii mei de rachiu mâncare! Unde-s restul? Eu acum ce mai mănânc? Dă-mi banii! Po li ţi aaaa!!!”
Dar, nu în ultimul rând, aş vrea să ştiu cum ar reacţiona poliţia rromână. Cea din Anglia a fost anunţată de campanie şi probabil că nu se va trezi niciun agent (sau ce nume au ei pe acolo) să-i umfle pe participanţi. Dar la noi, presupunând că poliţia ar fi fost anunţată şi că stânga ştie ce face dreapta (adică anunţul a ajuns şi la ăia de mişună pe stradă), oare cât de greu i-ar fi unui agent să nu abuzeze de funcţie, să nu îi ridice pe participanţi şi să nu să le aplice infractorilor vreo câteva pulane pe spinare în drum spre secţie? Aşa, moka, fără motiv, că iel ie poliţist şi ştie mai bine. Ah da, asta presupunând că nu i se fâlfâie de hoţul care-şi face treaba în faţa lui.
po li ti aaaa =))
la noi la Rumîni care este n-ai sa vezi asa campanie, asa hoti/ asa “victima” asa militian. Toti e prosti iar noi ne meritam soarta ”indulcita” cu Cancan, Star, Soc, Boc, Poc, Moc.
Suntem dobitoci!