Din când în când, dupa o perioadă în care nu mă gândesc deloc la asta, îmi aduc aminte că nu sunt si nici nu voi putea fi vreodată cel mai bun într-un domeniu. Nu am nici capacităţile intelectuale, nu am nici voinţa şi – sincer să fiu – nici cheful.
Scopul rândurilor ăstora?
Iar am picat un rahat de examen şi mi-e silă să dau iarăşi vina pe lipsa de timp, pe oboseală, pe … toate chestiile pe umerii cărora aruncam povara până acum. Adevărul este că… sunt incapabil, leneş şi mă voi scălda toată viaţa în mocirla mediocrităţii. Voi fi tot timpul nemulţumit de asta, chiar dacă realizez că numai eu sunt vinovat şi că nu am niciun drept de a mă plânge.
Oare ar trebui pur şi simplu să mă mulţumesc cu ce am?
Man, you’re not alone! Totuși contează că ne dăm seama cine e de fapt motivul (noi înșine!). Șanse mai sunt, așa că dacă ne vine cheful ori daca pleacă lenea o veni și rândul nostru.
Este de datoria ta sa aspiri catre mai mult si mai bine. Insuccesele nu trebuie sa isi lase amprenta. Nu toti suntem facuti sa stim ceva la perfectie. Uite eu spre exemplu vorbesc fluent engleza undeva mai mult de nivelul conversational dar nu am fost sa dau vreun Cambridge sau alt test. Le mai comit si eu ca deh “a gresi e omeneste” dar am intalnit persoane care au tocit si au luat Cambridge/Toefl cu punctaj maxim care vorbesc de vorbit, dar parca nu au naturaletea aceea specifica. Suna de parca ar fi niste text-to-speech software. Iarasi le mai am pe parte de retelistica si hardware si pe software un picut. Nu am nici o calificare in domeniu. Am invatat pur si simplu practicand si am cunoscut multe persoane care au terminat profile de Informatica la facultate care nu au trecut cu spaga dar au tocit de le’au mers fulgii. Ma oftica sa vad cum astfel de persoane incapabile de altfel sa exercite un job conform “pregatirii” cum ocupa diverse posturi unde este nevoie de oameni capabili. Probabil lumea ar spune “mars si pune burta pe carte”. Am incercat si mi s’a facut lehamite de materia domeniului respectiv, dar asta nu ma face cu nimic mai putin calificat decat unul care a uitat tot cand s’a vazut cu hartia igienica in mana (ro.~diploma,licenta,atestat). Desi intr’o oarecare masura nu este bine sa te multumesti cu ce iti pica din cer caci ar disparea orice factor motivational, trebuie sa intelegi ca nu toti suntem facuti pentru ceva anume si sa nu fii inhibat de esec. Oricum ai castigat ceva, parte cunostinte (in domeniu) si parte experienta (de viata) si plus de asta poti spune “Am incercato si pe asta!” pentru ca “Incercarea moarte nu are, moare cine incearca.” dar in fond si la urma urmei toti murim, putin cate putin. Daca vi se pare ca am aberat imi cer scuze pentru timpul rapit, altfel va indemn la fructificarea discutiei.
@EroticaXP: Total de acord, numai că singura problemă e că rahatul ăla de hârtie igienică (în cazul meu, licenţa) mă împiedică să merg mai departe. Asta, cel puţin în ochii părinţilor şi ai angajatorilor, pentru care diplomele fac totul. Nici măcar nu-i pot învinui; o diplomă este, până la urmă, o dovadă că ai învăţat şi că ştii ceva. Altfel, ar trebui să fiu crezut pe cuvânt şi – nu-i aşa? – nimic nu mă împiedică să mint.
Că degeaba mint, e altceva. Dacă n-aş spune adevărul, odată ajuns în poziţia care cere ca eu să ştiu acele lucruri, nu aş şti ce naiba să fac. Chiar aş încerca să învăţ pe parcurs, nu ar fi bine; cel puţin în primele luni nu aş fi deloc productiv, lucru care ar putea duce foarte bine la o concediere.
Asta este, mai bagăm o fisă în toamnă.
Pai asta e problema la noi. Nu prea exista formare profesionala la locul de munca, iar acolo unde exista este impanata cu tot felul de clauza menite sa te stinghereasca. Fac o comparatie cu Canada pentru ca am un prieten plecat acolo. Au foarte multe joburi acolo care cer ceva skills, dar totusi angajatorii nu cer neaparat studii superioare ci se ofera sansa sa te afirmi in urma unui training riguros, caci este si interesul lor. Plus de asta esti testat iar pentru ce stii deja esti chiar admirat. Asta a patito si tovarasul meu la modul ca atunci cand a plecat acolo nu avea facultatea terminata si a vrut sa se angajeze in IT. Aia l’au pus fata in fata cu o problema sa se vada clar ce stie si cat il duce bibilica, iar dupa ce rezolvase o banala disfunctionalitate si l’au intrebat aia de studii, le’a cazut fata cand au aflat ca el avea doar liceul terminat. Daca o sa se continue cu mentalitatea asta de “hartie igienica” vom ajunge cu totii sa avem diplome si sa nu stim ce sa facem cu ele. Patronii se poarta si se vor purta la fel cu oamenii care incearca sa castige o paine. Dar pacat ca la capul “lantului trofic” se vor afla aia cu multa “hartie igienica” si prea putina materie cenusie, cu mici exceptii care sa intareasca regula, desigur.