Monthly Archives: July 2009

Din când în când…

….mi se îneacă corăbiile şi mi se duce tot cheful de…orice.

Îmi dau seama că nu e aşa de uşor cum pare la prima vedere şi-mi dau seama că, dacă e să se întâmple ceva, eu sunt cel care ar trebui să pună mecanismul în mişcare.

Îmi dau seama că, deşi răutăţile gratuite ale celor din jur se adună, acestea ar trebui ignorate. De fapt, persoanele care au tendinţa să fie… gratuite, ar trebui ignorate cu totul. Şterse. Date la gunoi.

Deşi ştiu cum ar trebui să privesc lucrurile, deşi ştiu cum aş putea ieşi foarte uşor din starea asta… pur şi simplu nu pot. Una e să priveşti detaşat şi alta e să fii în mijlocul rahatului.

Căcaturile se adună, lipsa de chef de muncă-şi face simţită prezenţa. Încet-încet, mă prostesc, mă transform în stereotipul pe care l-am urât întotdeauna – cel al ratatului robotizat, furnica care, din comoditate, s-a plafonat şi a pierdut orice interes de a devora noul, frumosul şi diferitul. Eu, care mă vedeam un conducător excentric. Ce-am visat şi ce-am ajuns… Da, da, muşchiul neexersat se atrofiază. Patetic.

Mi-ar plăcea să cred că se cheamă “dat cu pieptul de viaţă” şi m-aş simţi bine mai dacă aş crede că toţi oamenii au trecut prin asta. Aşa, mi-ar fi mai uşor… să ştiu că nu sunt nici primul, nici ultimul care se va simţi aşa. Numai că nu toţi au fost destul de proşti încât să dea cu pieptul de viaţă. Unii au ales să danseze cu ea. 🙂

Oare cum sună cuvintele astea citite de un necunoscut? Tot timpul am fost curios cum sunt văzut eu de către cei din afară. Fără amabilităţi, fără reguli de bun simţ. Doar datele raw, direct de pe senzor, fără prelucrare. Poate aici e problema. Poate-mi ocup prea mult timp cu asta…. Şi ne întoarcem la alineatul 4. Circular, eh….

Cine naiba le dă ăstora permisul?

Mie, logica-mi spune aşa: dacă ăsta (sau asta, nu prea mi-am dat seama) încă are lămâia pe lunetă şi deja a uitat cum/unde se staţionează, în câteva luni va uita şi cum se depăşeşte. Eh, problema nu e că scăpăm de un alt inconştient de pe şosele, ci că îi va lua cu el atât pe cei care merg cu el în maşină, cât şi pe cei din sens opus.

DSC_1938_sml

Cred că, dacă aş fi instructorul prin mâna căruia a trecut individul/a de la volanul maşinii din poza de mai sus, mi-ar crăpa obrazul să-mi văd elevul staţionând fără absolut nicio greaţă,  într-o curbă, fix pe mijlocul trecerii de pietoni.

Eh, la naiba… La o adică, las’ că merge ş-aşa.

Apropo.. nici cu taximetristul din faţă nu mi-e ruşine. Vorba aia… e grele, dom’le, când eşti şofer profesionist. S-aşteaptă lumea să opreşti numai în staţia de taxiuri, să nu laşi un metru între tine şi bordură, căcaturi d’astea…

Unde era Oprescu medic? La nebuni?

Nu de alta dar, pe zi ce trece, primarul general al comunei bucureşti dă tot mai multe semne de… păsărele la tărtăcuţă.

Trecem peste “vechiturile” gen autostradă suspendată, tot soiul de recorduri stupide şi peste muia pe care a dat-o bucureştenilor cu foştii copaci din fostul parc peste care se va construi monumentul holocaustului. Ignorăm chiar şi ştirea relativ călduţă şi aburindă cum că ar vrea să candideze la presedinţie. Astăzi îl înjurăm din cauza interdicţiei de a sta pe iarbă în parcurile Bucureştene.

În caz că nu se ştie, acum ceva timp i-a trăsnit piticul prin dovleac că nu e bine ca oamenii să poată sta pe iarbă în parcurile din Bucureşti. Cică moare iarba. Iarba care creştea fără niciun fel de întretinere, fix pe sub picioarele şi posterioarele celor care stăeau pe ea. Apoi, probabil sfătuit de vreun consilier cu mintea mai puţin tocită şi mai bine sprijinită-n umeri, s-a răzgândit si a zis că e iarăşi ok să stai cu popoul pe nobila verzătură a parcurilor. Ei bine – stupize, stupize- acum pare-se că nea’ Oprescu a ajuns la concluzia că iară nu e bine.

Vedeţi voi, problema e că domnu’ primar e un personaj prea echilibrat. Să avem liber la iarbă ar însemna prea multă libertate şi… ştiţi prea bine că prea multă libertate strică, nu? Dar nici să constrângi omul prea tare nu e bine; îşi dă seama că e pus în spatele gardului, se supără şi coace o răscoală, revoltă, revoluţie, război, divorţ, halimai şi scandal în scara blocului.

Aşa că dragul nostru primar atât-de-echilibrat, alături de consiliul municipal bucureşti, a ales o cale de mijloc. Eh, dragi bucureşteni, calea asta de mijloc e că de acum încolo nu veţi avea voie pe iarba din parcuri decât în zone special amenajate (similare cu ţarcurile pentru plimbat câinii), fără posibilitatea de a alerga sau juca vreun joc într-un grup mai mare de 5 persoane.

Desigur, în acel grup nu pot exista mai mult de 2 indivizi cu ochi albaştri sau verzi, iar mai mult de 3 nu au cum purta sandale, iar cel puţin 2 oameni trebuie să aibă chiloţi negri sau închişi la culoare. Ah, dacă cineva din acel grup are numărul la pantof mai mare de 43, tre’ să plătească o taxă… pentru că păşeşte pe o suprafaţă mai mare de verzătură, deci produce mai multe stricăciuni.

Totodată, atunci când cele maxim 5 persoane se aşează pe jos, acestea trebuiesc să se aşeze una lângă alta, ordonate după greutatea fiecăruia. Neapărat trebuie evitată aşezarea în cerc, deoarece se formează modele în iarbă şi este posibil ca extratereştrii să le confunde cu staţiile de realimentare cu combustibil nuclear.

În ultimile 2 paragrafe am glumit, desigur. Dar, după ce am auzit ce-i poate făta mintea domnului primar, nimic nu e imposibil.

Ei şi noi

Auzită de la colegul de apartament ieri seară, în timp ce discutam despre diferiţii producători de DSLR-uri:

Ştii care-i diferenţa între România şi .com?

Pe .com, dacă te apuci să cauţi informaţii despre Sony Alpha, găseşti tot soiul de teste comparative, vezi imagini făcute la diverse ISO-uri, ţi se explică cum scoate culorile, cât de rezistent e, citeşti experienţe personale ale unor (foşti sau curenţi) utilizatori Sony, etc.

La noi, singurul răspuns pe care-l vei primi va fi “Boooo, e de căcat, ia-ţi Nikon/Canon!”

Maare dreptate are omuleţul.

Un alt exemplu, ar fi un oarecare forum foto de pe plaiurile noastre mioritice, unde nu ai cum să postezi dacă nu ai trecut de o aşa-zisă candidatură. Candidatură care constă în postarea a câtorva poze, pentru ca marii fotografi să-şi arunce cu părerea şi să zică că da, ştii să apeşi pe declanşator  într-un mod plăcut. :))

În fine, deşi mi se pare greţoasă atitudinea asta de fals elitism, nu mă bag peste regulile oamenilor; au dreptul să le facă după bunul lor plac. Problema mea este că nu ştiu dacă am văzut 5 oameni în tot forumul ăla care chiar vorbeau (sau măcar păreau să vorbească) în cunoştiinţă de cauză. Restul, tot soiul de pozari (aşa ca mine), care-şi aruncau gratuit cu părerea-n dreapta şi-n stânga. Ca exemplu, era un gigel care se plângea că pozele din candidatura omului sunt toate alb-negru. Wtf, dude?

Ei bine, nu ştiu cum au crescut unii dar, încă de pe când eram un chiştoc cu muci la bot, am învăţat că dacă nu ştiu ceva, mai bine-mi ţin naibii gura. Nu de alta, dar din neştiutor te poţi transforma extrem de rapid în prostovan.