Frânturile unei umbre

Viaţa este urâtă, imperfectă, strâmbă, cu bube pline de puroi pe faţă şi cu riduri adânci, întinse-n colţul ochilor. Dar viaţa, în acelaşi timp, e şi frumoasă, simetrică, bine aranjată, curată, pură.

O imagine (hai să-i zicem fotografie) ar trebui să reprezinte viaţa, cu toate calităţile şi defectele sale, fără niciun ascunziş, fără nicio ruşine. O imagine trebuie să trăiască, să respire dar să şi transpire puturos din fiecare por. Să te facă să simţi miresme suspecte şi să auzi chestii ciudate. Să aibă suflet, pe scurt.

O imagine nu trebuie să fie un model alunecos pe o coală de revistă, un zâmbet întins, îmbibat în botox, sau nişte fructe perfecte, date cu lac şi cu vopsea. Perfecţiunea este artificială. Perfecţiunea e doar un miraj nesimţit.

Aş vrea să pot fotografia un colţ de viaţă, o adiere de suflet.

1 thought on “Frânturile unei umbre

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *