Monthly Archives: April 2009

Din seria “am avut dreptate”…

…sau “accesul la internet ar trebui să fie dat doar pe baza de reţetă”.

Două comentarii, ambele aprobate, că după aia prostu’ urlă că-l cenzurez (deşi în cazul lor ar trebui să fiu oleacă dictator). Aici şi aici.

Eu sincer sper ca ambii să fi fost ceva omuleţi plictisiţi în draci, cu chef de caterincă. Altfel, situaţia e cam maro… cu firicele roşii.

Edit: oooh, mai am o categorie în care pot să-i bag foarte uşor pe ăia doi:  “când te simţi cu căciula pe muscă”. :)

Ce e arta?

Sucevenii – vecinii mei de judet, ceva mai putin indemanatici in manevrarea volanului trasurii fara cai – si-au ridicat, in centrul orasului, o noua placinta de kitsch “monument”.

Vorbesc de cel mai mare ou traditional de paste din lume, dupa cum spun cei de la World Records Academy.

Pe scurt, modelul de pe ou a trebuit sa fie aprobat de Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, acelasi nene care, alaturi de o adunatura de popi, a si aruncat cu sfinteala pe ou. Primarul Sucevei spune ca oul e un monument, iar Arhiepiscopul mentionat mai devreme sustine ca acesta e o opera de arta.

Toate bune si frumoase. Dar, din pacate, oul din centrul Sucevei numai monument nu e, cu atat mai putin opera de arta. De ce spun asta? Pai, pentru ca acesta este facut din fibra de sticla, iar modelul mult-prea-laudat si aprobat de IPS este facut pe niste fasii de plastic auto-adeziv.

Acuma, stau si ma intreb: De cand naiba o umflatura din fibra de sticla, facuta la repezeala si decorata cu abtibilduri ieftine, poate fi considerata a fi o opera de arta si un monument reprezentativ pentru odata falnica Cetate a Sucevei?

Sa zicem ca oul ar fi fost facut din piatra. Sau bronz. Sau chiar folie de metal (adica tabla). Ca modelul ar fi fost taiat cu dalta pe suprafata oului si vopsit cu vopseluri de buna calitate, rezistente in timp – asta ar fi fost un monument.

Sau sa zicem ca l-ar fi lasat din fibra de sticla. Dar l-ar fi pictat manual, cu un model intradevar frumos si care sa reprezinte cu adevarat frumoasele desene bucovinene de pe ouale de paste.

Sa zicem ca ar fi fost facut oricum, dar cu ceva chin, cu ceva sudoare. Cu ceva valoare care sa-l transforme in monument. Nu una-doua, uite kitsch-ul. Nu cu abtibilduri ieftine.

E zeul tau

De cele mai multe ori, din cauza ca realizez ca parerile mele despore religie pot fi deranjante pentru unii oameni, prefer sa le tin doar pentru mine.

Nu, nu cred in dumnezeul crestin, la fel cum nu cred in niciun alt zeu de pe planeta asta. Cu toate astea, ii respect pe credinciosi si ii las in tihna lor, sa venereze orice divinitate au ei chef. Singura conditie, e sa nu incerce sa mi-l bage pe gat.

E corect, nu? Nu ma bateti la cap cu dumnezeu, buddha, cacamaka&co, nu va frec nici eu la melodie cu lipsa mea de credinta, si nici cu motivele pentru care cred ca nevoia de a crede in ceva inexistent e o mare piedica calea dezvoltarii umanitatii (exemplu, aberatiile lu’ Taica Benedict, in legatura cu prezervativele din Africa).

Dar, in momentul in care sunt obligat sa particip la unele ritualuri fara valoare pentru mine, chiar daca cei care cred in acel zeu stiu prea bine ca nu sunt absolut deloc interesat de religia lor, incept sa urasc nu numai respectivele persoane, dar si cultul din care fac ei parte.

Pentru ca da, e placut in draci sa fii obligat sa-ti frigi degetele cu ceara incinsa, in timp ce asculti aberatiile unui popa beat. E bine sa fii obligat sa tii post, sau sa nu ai haine curate pentru ziua de luni din cauza ca – vezi doamne – Duminica nu se spala.

Culmea, argumentul lor suprem este ca asa am fost botezat, si nu este “crestineste” sa fac altfel. Chiar daca nu aveam discernamant in momentul in care m-au bagat cu forta intr-un lighean cu apa, imputita de un mosneag jegos cu caciula aurita.

Revenind la basmul frumos, asta cu crucea si cu oole rosii… Sper ca ati pascut fericiti si ca acum, dupa tonele de miel si rachie, sunteti bine infipti intr-un spital. Sau morga.