Diferenţe

Acum câteva zile, în staţia de metrou de la Eroilor, către Politehnică. Spre capatul peronului, unde opreste primul vagon, plin de muncitori chinezi. Stăteau liniştiţi, după linia albă (sau ce culoare o avea – nu mai ţin bine minte). Unii vorbeau între ei, alţii se uitau pe pereţi, restul îşi îmbârligau ochii printre caractere lor, afişate pe ecranele unor telefoane mobile care l-ar fi făcut pe orice cocalar să saliveze sănătos.

Vine metroul. Muncitorii chinezi, sprinteni nevoie-mare, aleargă şi ocupă majoritatea scaunelor. Rămân în picioare femei, bătrâni, etc. Asta este, ş-aşa merg doar o staţie (şi eu, şi ei). Câţiva nu au mai apucat locuri libere şi s-au aşezat lângă uşi. Eu, în mijloc, înconjurat de ei. Era sfârşit de zi, ei erau după muncă, câţiva cu hainele murdare de praf şi var. Dar nu miroseau. Nici a detergent, nici a transpiraţie. Cel mult a haine stătute.

Trece o don’şoară frumuşică foc prin dreptul unora ce erau aşezaţi. Chinezii se benoclează bine, îşi şteg câteva bale şi-ncep să şuşotească. Don’şoara se prinde de mişcare şi roşeşte. Nu roşeala aia pe care o vezi înaintea unei genţi grele aruncate în direcţia ta, sau înaintea unui jet de spray paralizant, ci roşeala aia care apare-n obrajii unei femei atunci când se simte privită cu admiraţie (a se face diferenţa între admiraţie şi obsesie).

Ajungem la Politehnica, se ridică omuleţii de pe scaune şi ies din metrou. În ordine şi linişte, fără să trântească, fără să lovească nimic.

***

Acum 3-4 săptămâni, în autobuz, undeva pe lângă Unirii. Ajunge maşina în staţie, se deschid usile şi, fără să-i mai lase să treacă pe cei câţiva nefericiţi care se chinuiau sa coboare, o gaşcă de muncitori români năvăleşte în autobuz. Imediat, tot coşciugul pe roţi este invadat de o amestecătură greţoasă de “arome”: putoare de subţiori nespalate cu săptămânile, putoare de crâşmă stătută, chiar şi urină.

Opreşte autobuzul la semafor şi muncitorii observă o tipă frumuşică pe trotuar. Doi dintre ei scot capul pe geam şi încep să urle după ea. Domnişoara, probabil obişnuită cu animale de genul, îi ignoră şi merge mai departe. Văzând că nu sunt băgaţi în seamă, băieţii schimbă placa, de la “ce faci păpuşe” la “fă curvă”. Tipa roşeşte (roşeală tip geantă sau spray), dar merge mai departe. După câteva secunde, se apropie de marginea bordurii, pe partea stângă a autobuzului (maşina era pe banda a 2-a), probabil pregătindu-se să traverseze. Unul dintre dobitoci scoate o labă pe geam şi încearcă – fără succes – să-i tragă una. La fund nu ajungea, aşa că presupun că a vrut să o pocnească peste cap. Probabil aşa se “agaţă” în grota din care au ieşit.

Se face verde şi autobuzul porneşte. După câţiva zeci de metri, unul dintre muncitori scoate un PET de bere dintr-o sacoşă şi-ncepe să sugă sănătos din ea. Termină jumătate de sticlă, râgâie şi o dă mai departe. Al doilea termină toată berea, râgâie la rândul lui, aruncă capacul de plastic pe jos şi sticla pe geam.

După încă vreo 20 de minute de chin, autobuzul ajunge la capătul liniei şi gaşca de maimuţe coboară din maşină împreună cu restul călătorilor. Împreună, impropriu spus, pentru că ei se grăbeau iar oamenii din jur erau doar nişte mamifere mici care trebuiau să se dea la o parte din calea lor. Sau să fie daţi.

***

Nu ştiu dacă muncitorii asiatici se comportau aşa din cauză că se simţeau stingheri faţă de o ţară şi o lipsă de cultură străină, sau dacă erau într-adevăr mai bine crescuţi decât maimuţele noastre. Au, până la urma urmei, acelaşi nivel de educaţie ca ai noştri. Mă refer doar la ani de şcoală, pentru că am o presimţire că cei 7 ani de acasă sunt mai lungi în Asia decât în Balcani. Şi da, sunt sigur că şi ei au o groază de nesimţiţi şi needucaţi la rândul lor. Nu ştiu totuşi, dacă dpdv procentual sunt la fel de mulţi ca ai noştri.

Ce ştiu, e că acei muncitori chinezi care au fost lăsaţi în voia sorţii lângă Ambasada Republicii Chineze nu au cauzat probleme. Nu am auzit de furturi, de stricăciuni, bătăi, violuri, crime sau trafic de droguri. Am auzit doar că pescuiau în lac. Mâncau peşte şi scoici. Ah, şi primeau destul de mult ajutor din partea noastră, a Românilor. Atât. Nimic de rău.

Mai ştiu şi că toţi cei care au păşit peste graniţele ţării noastre şi au avut ghinionul să-şi intersecteze drumurile cu românaşii noştri, au spus aceeaşi chestie: chiar şi pe pământ străin, suntem nesimţiţi, prost crescuţi, inculţi. Suntem curvele (a 4-a poză), hoţii şi criminalii Europei şi, de ce nu, ai lumii întregi.

Aici, aici, aici, aici, aici, aici, aici. Doar în câteva zile, doar de la o publicaţie. Ne mai mirăm oare de ce nu mai suntem doriţi în Europa?

4 thoughts on “Diferenţe

  1. Alex

    Cred ca si in valoare absoluta au mai putini mitocani decat avem noi. Acum 2000 de ani ei se spalau zilnic, in timp ce dacii se imbatau chiar daca urma razboiul…

    Reply
  2. thor

    Mereu vrem să ieşim din comun cu societatea noastră. Păcat că deseori ieşim prin partea de jos a topului. Nu ne putem compara mai cu nimeni. Diferenţa de educaţie va genera diferenţă de cultura. Spiritul gregar face restul.

    Reply
  3. rasebo Post author

    @Alex: Interesant cum păturile de jos sunt atât de diferite între două culturi. Te-ai aştepta ca animalul uman, atât timp cât e needucat, să se comporte la fel indiferent de ţara în care s-a născut.

    @thor: Măcar dacă spirtul gregar ar funcţiona şi-n direcţia opusă. Păcat că acest spirit e acompaniat mai întotdeauna şi de comoditate, iar cealată direcţie presupune şi ceva muncă.

    Reply
  4. AdyZ

    Foarte tare postul. Si, din pacate, foarte adevarat. Iti pot confirma ce ai scris la sfarsit. Am trecut prin zeci de tari europene. Romanul nostru se observa de la o posta. Dupa comportament, vestimentatie, etc. Am ajuns la performanta de a recunoaste un roman din zeci sau chiar sute de oameni, fara sa ii aud vocea.

    Reply

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.