E zeul tau

De cele mai multe ori, din cauza ca realizez ca parerile mele despore religie pot fi deranjante pentru unii oameni, prefer sa le tin doar pentru mine.

Nu, nu cred in dumnezeul crestin, la fel cum nu cred in niciun alt zeu de pe planeta asta. Cu toate astea, ii respect pe credinciosi si ii las in tihna lor, sa venereze orice divinitate au ei chef. Singura conditie, e sa nu incerce sa mi-l bage pe gat.

E corect, nu? Nu ma bateti la cap cu dumnezeu, buddha, cacamaka&co, nu va frec nici eu la melodie cu lipsa mea de credinta, si nici cu motivele pentru care cred ca nevoia de a crede in ceva inexistent e o mare piedica calea dezvoltarii umanitatii (exemplu, aberatiile lu’ Taica Benedict, in legatura cu prezervativele din Africa).

Dar, in momentul in care sunt obligat sa particip la unele ritualuri fara valoare pentru mine, chiar daca cei care cred in acel zeu stiu prea bine ca nu sunt absolut deloc interesat de religia lor, incept sa urasc nu numai respectivele persoane, dar si cultul din care fac ei parte.

Pentru ca da, e placut in draci sa fii obligat sa-ti frigi degetele cu ceara incinsa, in timp ce asculti aberatiile unui popa beat. E bine sa fii obligat sa tii post, sau sa nu ai haine curate pentru ziua de luni din cauza ca – vezi doamne – Duminica nu se spala.

Culmea, argumentul lor suprem este ca asa am fost botezat, si nu este “crestineste” sa fac altfel. Chiar daca nu aveam discernamant in momentul in care m-au bagat cu forta intr-un lighean cu apa, imputita de un mosneag jegos cu caciula aurita.

Revenind la basmul frumos, asta cu crucea si cu oole rosii… Sper ca ati pascut fericiti si ca acum, dupa tonele de miel si rachie, sunteti bine infipti intr-un spital. Sau morga.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *