Biroul meu!

Femeile de servici. Alea de umblă toată ziulica cu mopul şi mătura-n mână, având impresia că-s buricul pământului. Alea de la care afli ultima bârfă. Alea care, dacă ai tupeul să calci unde tocmai au dat cu cârpa udă, se uită la tine mai urât decât dacă le-ai lovi din greşeală cu-n extinctor în cap. De fapt, dacă le-ai trosni o bucată de metal între ochi, nu s-ar mai uita deloc. Sau, în cel mai bun caz, s-ar uita la tavan. Dar nu e treaba mea unde se uită chiorăsc ele. Ahem.. Alea cu care nu am avut absout nicio treabă/problemă până acum. Pe bune! Ele-si făceau treaba foarte bine, eu mi-o făceam pe-a mea, toate bune şi frumoase.

Încă de când am fost mic, părinţii mei au considerat că ar fi bine să mă înveţe câteva chestii, foarte utile de altfel în viaţa de zi cu zi. Una dintre respectivele chestii a fost procedura de eliminare a gunoiului. Adică, dacă sunt pe stradă, trebuie să stau cu mucul de ţigară cotorul de la măr în mână până când găsesc un coş de gunoi.  Sau că, în casă, gunoaiele nu se lasă pe masă, nu se bagă în cuptor şi nici nu se aruncă pe geam. Se pun în găleata pentru gunoi. Lucruri de bază, adicătelea.

Astea fiind spuse, de vreo 20 şi ceva de ani folosesc coşul de gunoi cu succes, exact aşa cum am fost învăţat. Toate bune şi frumoase,  până acum câteva zile, când femeia de servici prezentată mai devreme s-a dovedit a fi mai cu moţ decât je.

Să explic. De vreo două săptămâni, păstrez într-un pahar de plastic toate linguriţele pe care le pescuiesc din cafelele de tonomat care alunecă pe gâtu-mi. În primul rând, a fost o încercare de a vedea exact câtă cafeină bag în mine. În al doilea, am avut o idee destul de drăguţă pentru nişte poze. Cu linguriţo-spatulele de plastic din păhărelele de cafea, aranjate în tot soiul de feluri, cu diverse lumini… nu intru în detalii. Nu cred c-ar fi ieşit cine-ştie ce, dar măcar încercam.

Ieri dimineaţă, după ce mă aşez la birou, simt că lipseşte ceva din faţa monitorului, dintre teancul de CD-uri şi unitatea centrală. Da, desigur – că de el vorbeam în paragraful trecut –  paharul meu cu aproximativ 20 de linuguriţe-n el. Mă uit în spatele monitorului, după carcasă, pe sertare, în sertare, sub birou, pe biroul colegilor. Întreb colegii dacă ştiu ceva de asta. Nimic.

Dap, femeia de serviciu. Care probabil a considerat că paharul de pe masa mea, plin cu linguriţe de plastic, este un gunoi pe care eu îl uit zilnic, de vreo 2 săptămâni, din greşeală, în faţa monitorului meu, de fiecare dată cu 2-3 linguriţe-n plus în el. Femeie de serviciu a cărei singură datorie e să tragă de un mop pe podea şi să golească coşurile de gunoi – nu să-şi întindă lăbuţele lungi pe birouri, printre lucrurile oamenilor şi să decidă dacă un ceva este gunoi sau nu. Amuzant este că paharul gol de ness, uitat de cineva pe un birou din apropiere, tronează în acelaşi loc de vreo 4-5 zile.

4 thoughts on “Biroul meu!

  1. alex

    IMO avea dreptate. Persoanele care petrec mult timp in fata calculatorului sau la volanul masinii au tendinta de a aduna tot felul de balarii pe care nu apuca sau nu au unde sa le arunce in momentul respectiv. Femeia a presupus ca ti-e uiti sa arunci alea si si-a facut datoria. Explica-i frumos ca preferi sa iti cureti singur biroul si ca, indiferent ce gaseste acolo, sa nu arunce.
    Asta va merge pana cand vei pleca in concediu si vei uita acolo o gogoasa pe jumatate mancata, pentru care vei lua probabil amenda de la Sanepid. :)

    Reply
  2. rasebo Post author

    Măi, chiar dacă sunt de părere că biroul meu e cam chel (în semnsul că e organizat şi că toate lucrurile stau aranjate câ-de-cât ok), e posbil să fie plin de lucruri inutile pentru restul lumii.

    Oricum, dacă avea o dramă de logică, îşi dădea seama că, atât timp cât sunt 20 de linguriţe într-un singur pahar, iar coşul de gunoi e plin de pahare de plastic, ceva-ceva se întâmplă acolo de nu ajung şi linguriţele-n gunoi.

    Cât despre explicaţii… total inutile. Indiferent cât de amabil am fost, n-am primit decât o serie de miştocăreli a la autobază. Ata ete.

    Edit: Gogoaşa de obicei nici nu mai apucă să ajungă în clădire. Dispare subit pe drum. :)

    Reply
  3. Danz3l

    Femeile de servici sunt femei de servici pentru ca nu gandesc. Toate sunt o apa si-un pamant. Probabil exista exceptia care confirma regula…una la o mie. Punct.

    Reply
  4. praf

    eventual sa iti faca si niste geometrie in spatiu sa reiasa ca alea nu erau de dus la gunoi… daca iti trebuiau le carai frumos in rucsac. mare nf esti…

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *