Din păcate, numai Sâmbătă, că Duminică am stat în pat ca o legumă puturoasă. Daaaar, despre asta, altă dată.
După ce mi-am condus prietena la munca, m-am urcat într-un autobuz până în Piaţa Dorobanţi, după care m-am îndreptat agale spre Arcul de Triumf, care a fost deschis publicului în acest weekend. Cu toate că asta nu e prima oară când publicul poate urca pe Arc, asta a fost prima dată când am reuşit să ajung şi eu pe acolo.
De pe Arc, priveliştea e super-misto, în ciuda faptului ca Mănăstirea Caşin din apropiere arată ca un kitsch de mare clasă cu al ei acoperiş verde, iar copacii încă nu au reuşit sa înverzească cum trebuie. Sunt curios cum arată Bucureştiul văzut de pe Arcul de Triumf în timpul verii şi al toamnei, când parcul Herăstrău se colorează în verde şi cărămiziu.
Pe arc, am întâlnit un alt Nikonist, înarmat c-o frumuseţe de D200, un obiectiv din ăsta montat pe el. M-a rugat, la un moment dat, să îi fac o poză alături de prietena sa, ocazie cu care am pus şi eu lăbuţele pe aparatul lui (e greu în draci, cred că avea pe puţin 1.5 kg – ca o comparaţie, D40-ul meu e ca o săpuniera pe lângă el).
După ce am tras câteva poze pe arc, a început să plouă şi m-am adăpostit rapid, de frică să nu-mi buşesc prea tare aparatul. După ce s-a oprit ploaia, am ieşit de sub arc şi am luat-o la pas vioi pe Strada Constantinescu Alexandru şi pe Bulevardul Mărăşti, trecând pe lângă Stadionul Kiseleff, până în dreptul intrării în Agronomie, unde am făcut la dreapta spre Herăstrău.
Odată ajuns în Herăstrău, am ales o altă rută decât cea urmată de restul lumii, sărind pe fundul secat al lacului, în dreptul podului dinspre Insula Trandafirilor. Pe acolo am făcut câteva poze, apoi mi-am continuat drumul, ieşind în parc, de pe fundul lacului, undeva în dreptul foişorului de după Insula Trandafirilor.
Mi-am odihnit o vreme ciolanele pe-o bancă, după care am făcut cale întoarsă – de data asta “la suprafaţă” – ieşind din parcul Herăstrău în dreptul capătului lui 41. De acolo, înapoi în jos pe Kiseleff, prin parcul Kiseleff, spre Piaţa Victoriei, Calea Victoriei şi casă.
Pozele de la plimbare le găsiţi aici (sau click pe poza de mai jos).
Felicitari, sunt unele poze care chiar demonstreaza talent printre ele. Insa nu imi place deloc cea cu masina Politiei;)) Mi se pare ca pica precum nuca in perete si ca ai dat cu bata in balta cu ea(geez, ce de expresii stupide intr-un singur comentariu-I never cease to amaze myself:)) )
Măi, mie îmi cam place aia cu poliţia. Nu ştiu de ce, nu are nicio tentă artistică, dar are un soi de farmec şi… pur şi simplu îmi place.
Oricum, mersi mult pentru aprecieri şi, dacă tot ai spus că sunt câteva care-ţi plac în mod deosebit, aş vrea să aflu şi care-s alea.
Ah, am uitat să spun că, dupa ce m-am plimbat prin parcul Kiseleff, am fost aici. Din păcate, cred că sunt eu cu capu-n nori şi n-am nimerit unde trebuie, pentru că pe asta nu am reuşit s-o găsesc nicăieri.
Mi-a placut mult a treia poza (ce simplu ar fi fost daca le dadeai si tu niste nume), a treispezecea e buna de vedere.
Sunt curioasa unde ai facut-o pe a 20-a, si toate cele cu melcii de fapt. A 21-a e interesanta pentru cum atrage atentia desi paradoxal nu are un subiect foarte interesant.
A 35-a imi place dar ai grija la cliseele din fotografie, la fel si cu a 37-a, care desi are niste culori minunate si emana vitalitate este saraca in substanta.
Si cred ca preferatele mele sunt a 24-a, a 40-a si a 42-a(daca aveam bani de investit in arta le-as fi cumparat pe primele doua, si erau de vanzare bineinteles, insa nu te impacienta, in prezent ma zgarcesc si cand vine vorba de o ciocolata:))).
Bottom line, mai ai de munca, in special la concentrarea pe continut si mai putin pe forma. Adica nu focaliza pe ceea ce au mai surprins si altii inainte si cu care au avut succes si nici nu te orienta spre ceea ce deja este definit ca fiind frumos.
In arta mergi la sigur atunci cand te bazezi pe originalitate si nu pe retetele altora. Pentru ca pana la urma daca tu reusesti sa surprinzi frumusetea a ceva aparent banal si pe langa care noi trecem zi de zi si nici macar nu il observam si apoi ne-o arati, noi vom vedea ceea ce ai vazut si tu. Acela este talentul adevarat. Scuze ca am scris atat de mult.
Wow! Nu e absolut nicio problemă că ai scris mult, şi nu trebuie să te scuzi pentru asta; chiar îmi place când am ce citi într-un comentariu. :)
Nu am încercat să copiez din ceea ce au făcut alţii, nu am citit nimic referitor la compoziţie (în afară de aia cu treimile, care nu cred că ştiu cum s-o aplic), iar majoritatea pozelor mele sunt făcute după ochi. Adică, din păcate, foarte puţine sunt gândite, restul fiind doar simple snapshot-uri (deşi, în ultimul timp, lucrurile au început să se schimbe).
Sunt de părere că ceea ce fac eu nu se poate numi artă şi – vorba ta – mai am mult de muncă până să ating nivelul la care să-mi pot numi pozele “fotografii”. Momentan, sunt fericit dacă, din pozele care le consider ca fiind cât-de-cât ok, se găseşte una care să fie considerată frumoasă şi de alţii.
Oricum – deşi asta nu e o scuză – având în vedere că d40-ul este primul meu aparat foto (în afară de telefon nu am avut absolut nimic înainte), mă pot declara destul de mulţumit de rezultate.
Pozele cu scoicile au fost făcute pe fundul Lacului Herăstrău, sub podul de la Insula Trandafirilor (cum vii dinspre Piaţa Presei Libere). Lacul este (sau cel puţin era – nu ştiu în ce stadiu se află acum) secat, pentru a fi curăţat de gunoaie.
“FotosferiC” dupa cum te-am amenintat deja: http://chaospia.blogspot.com/2009/04/fotosferic.html