Monthly Archives: February 2009

Dacă erau bani…

2017281_1228890517Se ia una bucată nesimţit dă bocoreşti. Se aşează pe un scaun, în metrou, şi i se pune-n mână o cafea, într-un pahar de unică folosinţă. Se aşteaptă până când nesimţitul termină de supt cafeaua din coaja de plastic. Se observă cum nesimţitul pune fără nicio greaţă paharul ăla jos, sub scaun.

Vine Victoriei, nesimţitul se ridică, la care eu îl atenţionez că a uitat ceva sub scaun. Se uită uimit sub scaun şi-mi spune pe cel mai nevinovat ton posibil: “Aaa, păi las-o p’aia acolo, e cafea. Da’ de ce nu-mi spune nimeni că-mi cad bani? Că eu de d’ăia am nevoie.”

Îmi pare rău, după replica aia am amuţit. Ştiu că ar fi trebuit să îi spun că, în staţia de metrou Victoriei 2, are coş de gunoi la maxim 3 metri de la uşa vagonului de tren. Ştiu, îmi pare rău, dar chiar cred că nu mai are rost. Nu când, la toţi cei 30 şi ceva de ani ai lui (presupuşi), sunt sigur că şi el ştie că gunoaiele nu se lasă pe jos. Dar îl doare-n pulă. Pentru noi, nu contează civilizaţia sau bunul simţ. Contează banii. Aşa ne-am trezit cu Becali în cârcă. Un cioban cu bani. Mulţi bani.

Oricum, eu coboram la Romană. Nu m-a durut spatele, mâna şi nici măcar onoarea, când am luat paharul de unde l-a lăsat el şi l-am dus la un coş de gunoi.

Sursa imagine.

Articol, pauză, gaură, lipsă

Zilele astea voi avea mai multă treabă decât sunt obişnuit să am în mod normal, aşa că trebuie să renunţ temporar la unele chestii care momentan sunt mai puţin importante pentru mine şi viitorul meu.

Din păcate, unul dintre ele este şi blogul, pe care este foarte posibil să nu mai scriu în următoarele două săptămâni. La fel, va dispărea TwitterFox-ul din taskbar-ul FireFox-ului şi nu voi mai sta atât de mult pe Yahoo Messenger.

Până una-alta, vedeţi că, imediat sub articol sunt postate metodele de abonare la acest blog. Asta, pentru a nu uita de mine şi pentru a putea fi anunţaţi în momentul în care voi mai posta o aberaţie în virtual.

Ne vedem în viitorul (cât mai) apropiat.

Corporatisme

Zâmbetul senil pe care trebuie să îl afişezi de fiecare dată când treci pe lângă cineva, indiferent dacă tu ai cea mai de rahat zi din viaţa ta. Pasarea responsabilităţii; dacă nu ştii ce e aia, probabil tu eşti ăla care face treaba colegilor şi care înghite tot rahatul. Pupatul şefului în cur. Cât mai adânc şi cât mai umed. Pentru o carieră de succes. Lipsă de comunicare. Nu pentru că nu eşti tu capabil să comunici, ci pentru că alţii sunt prea manageri pentru a-ţi răspunde.

Sentimentul că eşti o furnică într-un muşuroi imens. Că eşti aproape inutil, că eşti usor de înlocuit. Satisfacţia lucrului bine făcut egală cu zero. Oboseala aia caldă şi comodă de la sfărşitul unei zile de muncă, înlocuită de o moleşeală extenuantă, jegoasă, greţoasă, slinoasă şi împuţită de gulerele apretate din jurul tău.

Mai vrei să fuţi sistemul, Ionuţe? Prea târziu, eşti deja futut.