Ia mai dă-l naibii de trafic!

google-analytics_1232998109245De când mi-am tras blogul prin inel şi l-am trântit pe domeniu propriu şi host plătit, m-am îmbolnăvit subit de statiscită cronică. Adicătelea, de cel puţin 20 de ori pe zi, intru pe Analytics şi FeedBurner şi rămân blocat cu degetul pe F5, în căutarea acelui vizitator în plus faţă de acum 5 secunde.

După ceva timp de F5-uit, am început să fac analize de trafic și tot soiul de trend-uri şi previziuni ale “sănătăţii” traficului; în funcţie de câţi vizitatori am avut până la ora 12, de la 12 la 15, de le 15 la 16, îmi dădeam seama cât de bine o duce blogul în acea zi.

Să vezi stress şi nervi atunci când, după jdemii de calcule,  îmi ieşea că, în comparaţie cu ziua precedentă, o duc mai prost. Desigur, având în vedere traficul meu imens, “mai prost” înseamnă un vizitator mai puţin. La fel, când vedeam că a mai crescut numărul cititorilor, eram în culmea fericirii, eram în stare să fac cinste cu bere tuturor vecinilor și băteam din aripi fără griji printr-al nouălea cer.

Apoi, imediat după ce aflam dacă o duc mai bine sau nu, mă înfingeam în blog şi, fie că aveam sau nu ceva de scris, băgam repede un articol. Un articol prost, desigur, fără început, fără subiect, fără conţinut, un articol de umplutură, ca un… sân mişto, rotund și ferm, dar fără sfârc, dacă-mi permiteţi comparaţia.

Ei bine, weekend-ul ăsta – așa cum probabil se știe deja – nu am avut parte de net acasă, prin urmare am fost în totalitate deconectat de lumea mea virtuală. M-am mulțumit să mă odihnesc, să mă plimb de nebun prin Bucureşti și să-mi oxigenez creierul cu smogul din Capitală. Nu am putut să comunic, să scriu, să citesc, să verific statisticile, nimic. Și hai că rezist eu fără comunicat, scris și citit. Dar cu drogul meu, statisticile, era mult mai grav, pentru că nu era vorba de o lipsă de doar 2 zile, ci de una de 5 zile; uitasem să mă uit la ele încă de cu trei-patru zile înainte de a rămâne fără net, aşa că situaţia era cam.. arzătoare din punctul ăsta de vedere.

Faza e că, în acele zile în care nu m-am uitat deloc la statistici, s-a întâmplat ceva. Poate am scris mai bine, mai din suflet, mai cursiv, sau poate am scris din nou pentru mine şi pentru liniştea mea, nu pentru nişte cifre și procente pe un grafic. Și da, am tras astăzi dimineaţă un ochi pe statisticile din FeedBurner. Mă așteptam să scadă înfiorător de mult. Mă așteptam să uite toată lumea de globul meu. Ei bine, acum am cu aproximativ 50% mai mulţi abonaţi. De ce? Dracu să mă tundă, da’ nu știu de ce.

Aşa că, mai mult din curiozitate, m-am decis să fac un experiment. Timp de o lună nu mă voi mai uita absolut deloc în contul de analytics, feedburner, sau oricare alt fel de tracker de statistici. Am să-mi scot şi addon-ul SearchStatus din Firefox, pentru a nu mai sta cu ochiul pe pr-ul site-urilor pe care le vizitez.

Sunt curios dacă, în luna asta, în care nu mă voi uita deloc pe statistici, traficul și numărul de abonați va creşte sau va scădea cu un procent semnificativ.

P.S. Înainte să vă inflamați, eu nu sunt în poziția de a da sfaturi. Eu doar scriu ce-mi trece prin cap, chiar dacă-s șanse mari să spun prostii. Adică-mi dau cu părerea-n baltă.

2 thoughts on “Ia mai dă-l naibii de trafic!

  1. Dojo

    Nu vreau sa par vulpea care nu ajunge la struguri, dar pe blog ma fortez sa nu ma uit atat la statistici. Mai verific asa la vreo 2-3 saptamani distanta de curiozitate, ca nici acum nu stiu efectiv ce trafic am si gata. Si incerc sa scriu cand simt. Este clar ca nu fa fi niciodata un blog premium, ca nu va plati el rata la masina, dar momentan imi convine situatia asta. Nu am destul geniu incat sa tin un blog de top.

    Reply
  2. rasebo

    Eu ţi-am spus deja că, din punctul meu de vedere, blogul tau e deja acolo sus, lângă zoso, dono, arhi, visurât, cabral şi restul numelor mari din blogosfera românească. Da’ nah, dacă tu nu vrei să mă crezi…

    Cât despre trafic.. tot articolul cred că ar putea fi rezumat în următoarele propoziţii:

    Devenisem un mucos care scria pentru gugăl, trafic şi viztatori în plus, nu de dragul scrisului. Ajunsesem deja să alunec înspre groapa cu spammeri, aşa că o schimbare era absolut necesară.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.