Trenul cu moldoveni. Cu doza-n compartiment.

Acum câteva zile, ne-am (adică eu și prietena) întors de la Botoșani, unde am petrecut Crăciunul alături de familia mea.

Prima parte a drumului a fost ok; compartimentul de 6 locuri era ocupat de noi doi, o familie tânără cu un copil mic și o babuță care tot drumul a stat liniștită în colțul ei. De pe la Pașcani însă, a dat iama în compartiment o doamnă pe la 50 de ani, care a ocupat singurul loc rămas liber.

tren

La prima vedere părea destul de ok. Era durdulie, îmbrăcată bine – cu o haină imensă din blană, o căciulă tot de blană tuflită pe dovleac și o geantă mare din piele agățată de umăr. Arăta ca și cum ar fi fost o profesoară ceva mai răsărită, o persoană de la care te-ai aștepta să fie mai educată și cu mai mult bun simț decât de la Ghiță de la sapă.

După vreo jumătate de oră, scoate tanti asta a noastră o doză de Becks (deh, se respectă) din geanta-i imensă, o desface și începe să soarbă încetișor din ea. Imediat, compartimentul s-a umplut de o putoare ca de crâșmă, aproape toți și-au pus mâinile la nas și copilul ăla mic a țâșnit spre doza verde, fiind foarte curios să afle ce se află în ea. Părinții lui l-au prins cam pe când tocmai atingea cutia cu mâinile, au început să-l certe și l-au imobilizat între locurile lor. În tot timpul ăsta, doamna – că ie doamnă, ce dreacu – stătea impasibilă, cu doza desfăcută în mână și cu un licăr jucăușo-bețivănesc în ochi.

Pe la Focșani, apare și domnișoara care avea bilet pentru acel loc și o roagă (frumos) pe tanti să-și miște posteriorul spre hol. Tanti se conformează, dar își lasă haina de blană agățată în cuier, întinsă pe jumătate din spătar și pungile cu rahaturi sub scaun. Probabil din prea mult bun simț, domnișoara îi spune că nu o deranjează și se așeaza usor strâmb, având grijă să nu cumva să șifoneze perii prețioși din haina de animal mort.

După vreo oră, în compartiment începe să se simtă o adiere înțepătoare de murături. Știindu-mă oarecum cu musca pe căciulă, mă ridic și verific geanta de sus – nu se spărsese borcanul meu.

Pe undeva pe-aproape de Pitești, apare soțul doameni și se apucă să scoată plasele de sub scaun. Într-una erau, desigur, ceva murături, nu în borcan/cutie/ceva solid ci direct într-o pungă de supermarket. Presupun că nu era legată cum trebuie și când s-a ridicat soția lui de pe scaun, a dat cu piciorul în ea, s-a răsturnat și a umplut pardoseala cu zeamă de castraveți murați.

***

Problema mea nu e că românul își ia toate rahaturile posibile cu el când trebuie să meargă în vacanță/concediu/vizită mai lungă; am făcut și eu așa, dar dacă aveam multe bagaje, le tineam pe toate-n brațe, nu ocupam ca nesimțitul toate locurile de “depozitare”. Nici copilul mic care mai tot drumul s-a foit și a urlat nu a fost o problemă atât de mare.

Problema e la duduia de mai sus. Nu că a fost nesimțită și și-a lăsat haina într-așa o poziție încât să o deranjeze pe cea care stătea pe scaun, nici că nu s-a gândit că murăturile din pungă se vor vărsa la un moment dat.

Problema este, în caz că nu s-a prins nimeni până acum, prostul obicei al românilor de a bea în tren. Și încă acum a fost bine; am călătorit alături de betivani care au umplut pardoseala de vomă și urină, grupuri de liceeni sau studenți care se fac muci până să ajungă la mare sau munte, părinți care călătoreau cu copii și cu doza, babe care au făcut pe ele de la prea mult rachiu. Pe scurt, tot soiul de deșeuri umane care trăiesc în iluzia fericirii și a liniștei oferite de alcool.

Niciodată nu am înțeles de ce unii simt nevoia să se umfle cu bere sau alte bauturi alcoolice în tren. Nu vorbesc de cei din partea cărora te-ai aștepta să aibă tot timpul o sticlă cu rachiu-n ascunsă într-un buzunar, acei bețivani notorii care în fiecare seară își împleticesc drumul spre casă pe câteva cărări – pe ăștia să zicem că îi înțeleg și știu să mă feresc de ei. Vorbesc de băbuțele aparent infonsive, de adulții care la prima vedere par serioși, de tinerii în drum spre locul unde-și vor petrece vacanța, chiar de părinții ce călătoresc cu copii mici – adică exact persoanele de la care nu te-ai aștepta să facă măgării de genul.

Înțeleg că e frustrant și plictisitor să fii obligat să stai câte 5, 6, 7, țșpe ore pe tren, sufocat de necunoscuții care și-au aruncat bagajele peste tot în compartiment (că deh, românu trebuie să-și ia casa cu el când pleacă acasă de sărbători).

Ca o mică paranteză, cred că nu neapărat din cauza suferinței se apucă majoritatea oamenilor de băut, ci a plictiselii; plictiseala de după ce te-ai despărțit de prieten sau prietenă, plictiseala de după ce te-ai trezit pe drumuri, fără loc de muncă, bani, casă, viață. Te plictisești și când îți moare cineva drag sau, mai rău, când un bun amic de-al tău se nenorocește pe viață – d-aia la înmormântări și nunti se consumă cantități industriale de băuturi cu grade.

Și eu mă plictisesc în tren. Dar apuc naibii cartea sau ziarul din dotare și mă pun pe citit. Sau dorm. Sau mă uit pe pereti și mă scarpin în ureche, în timp ce mă gândesc la femei goale pe un fundal roz bombon cu dungi albastre și bulinuțe verzi.

Și, dacă mi-e sete, beau apă sau suc.

***

P.S. Titlul nu e pus cu răutate.

P.S.2 Iar am scris o tonă

1 thought on “Trenul cu moldoveni. Cu doza-n compartiment.

  1. brontozaurel

    mi s-a intamplat sa am parte de multe ori de oameni imputiti, galagiosi, cu sacose cu mancare urat mirositoare, care isi aruncau gunoaiele pe jos, se urcau incaltati pe scaune, etc.

    foarte neplacut, intr-adevar :|

    anul asta de sarbatori am scapat ieftin :) la dus am fost cu alti studenti si cel putin in jurul meu fost linistit si civilizat, iar la intoarcere m-au adus cu masina

    Reply

Leave a Reply

Your e-mail address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.