Crăciun… cum vreți voi

Vacanța de iarnă… perioada în care trebuie să-mi pregătesc raportul anual, la sânge, în care trebuie să am atât de multă grijă ce spun, încât, de fiecare dată când răspund, de emoție, mai storc câteva bobițe de transpirație din piele.

Ce-ai mai făcut, cum e cu facultatea, cum e la servici, îți place ce faci la servici, cum mai stai cu fetele, cum sunt colegii de cameră, cum… cum… cum… Dacă scap ceva care nu le convine, iese scandal. Nu îi învinuiesc. Înțeleg că-s loaza lor, au tot dreptul din lume să mă întrebe chestiile astea și e normal să se oftice dacă observă că poboaba lor mai calcă și strâmb. Dar sunt enervanți, sufocanți, stresanți.

E și perioada în care mă întâlnesc cu vechii amici, perioada lui “ce faci coaie” și al lui “să-mi bag pula cât de mult te-ai schimbat”, “ce accent dă bocorești ți-ai tras” și de “nu mai ești ăla de pe vremuri”. E perioada în care îmi reiau vechiul loc de observator, de lângă perete, și mă minunez de foștii mei amici, acum parcă mai retarzi decât niciodată.

Dar e și perioada în care se dau cadouri. Eu urăsc să dau cadouri. Pentru că nu mă pricep. Habar n-am ce naiba îi place lui x-ulescu; pur și simplu nu am de unde ști ce dorință și-a înfipt în colțul creierului. Și decât să fiu întâmpinat de un zâmbet fals, mai bine îl las să-și manifeste ura fără nicio mască. E mai sănătos, atât pentru el, cât și pentru mine.

Primesc cadouri… și nu am cum să îi spun mamei mele că puloverul pe care mi l-a luat este hidos și nu va fi purtat niciodată. Nici că parfumul X miroase ca un cur de elefant și nu va ajunge niciun strop din el pe pielea mea. Le primești, zâmbești convingător și le ascunzi în dulap, alături de restul cadourilor “inspirate”. Doar nu vrei să îți superi părinții chiar de sărbători, nu? Eh, până la urmă, gestul contează, indiferent că este exact același gest de vreo 4 ani.

Nu contează ca singurul lucru pe care l-am vrut de ziua mea de naștere, ziua mea de nume și Crăciun (3 în 1), a fost un aparat foto. Și nici măcar nu am vrut să mi se facă un cadou. Nu, am vrut să mi se împrumute cam 70% din valoarea sa. Bani pe care i-aș fi dat, cu oarece eforturi, în 3-4 luni. Ăsta ar fi fost cadoul perfect pentru mine; un căcat de împrumut. Dar nu contează; eu tot un pulovăr pârlit am să primesc.

La multi ani, eu mă duc acasă. S-ar putea să nu scriu câteva zile, așa că, dacă vreti să aflați când mai pun mâna pe tastatură, citiți mai jos și abonati-vă la feed.

La mulți ani… și-un Crăciun cum vreti voi.

3 thoughts on “Crăciun… cum vreți voi

  1. brontozaurel

    Hmmm… alor mei le spun mereu foarte sincer daca imi place un cadou sau nu, insa prietenilor mi-e putin cam… aiurea sa le spun ceva. Mai ales in situatia in care isi imagineaza ca au ales bine (pentru ca intr-adevar am eu o obsesie cu gelurile de dus si produsele de curatare) dar au ratat jalnic (la capitolul arome, pentru ca mie imi plac cele cu arome de fructe)

    Sa ai totusi parte de sarbatori reusite ;)

    Reply
  2. rasebo

    Nu am cum sa le spun ca nu-mi place, ca dupa aia se cam supara si nu-mi face placere sa ii vad ofticati. Nah… macar am pulovare… yay!

    Reply
  3. Pingback: Dragă Moşule… | Jurnal Intrerupt

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *