Ei bine, după două zile de gândit, revin cu veşnica şi eterna întrebare: de ce scriu?
Nu e ca şi cum aş avea cine ştie ce talent; scriu mai prost decât mulţi din blogosferă. Nu câştig nimic de pe urma blogului, ba din contra am dat destui bani pentru el (presupun că se ştie că-s zgârcit). Nu-s o persoană publică, aşa ca nu mi-am făcut blog doar de dragul de a-mi mai deschide o tarabă de prezentare.
Aşa că… De ce scriu? De plăcere? Da, uneori îmi şi place să scriu, uneori îmi curg cuvintele din vârful degetelor ca apa dintr-o albie rapidă. Dar uneori, mă chinuiesc să scot un text pe care să-l simt ca fiind bun. Ca de exemplu ultimele două zile. M-am scremut aseară şi am reuşit să scot un articol. De căcat; am irosit de-aiurea o idee bună (vezi articolul cu maimuţa şi ăla cu economisitul).
Mai scriu şi pentru a fi citit, pentru a mi se spune dacă am făcut o treabă bună, sau dacă iar am vărsat în virtual o găleată de aberaţii fără sens.
Eu scriu. Voi de ce nu comentaţi?
eu sunt condamnat degeaba de multi bloggeri ca fac spam pentru trafic… iar eu nu scot nici un ban din acest lucru
Oricum faci spam pentru trafic. :)
Pai eu inainte citeam zilnic-comentam aproape zilnic, acum abia apuc sa citesc o parte din blogosfera odata la cateva zile…comentez f rar.
Tu scrie acolo ca scrii fain ;)