Prin gimnaziu, spre deosebire de marea majoritate a celorlalți colegi, am făcut Germana ca limbă secundară.

Dintre puținii elevi înscrişi la clasa de germană, majoritatea o tăiau de la ore, preferând să frece menta la un suc (de hamei fermentat, desigur) sau prin sala de jocuri, decât să-ndure umlaut-uri și ale caractere ciudate. Nu că ar fi fost greu, având în vedere că profesoara era destul de permisivă încât să nu pună absențe celor care nu aveau chef să învețe ceva.

Eu în schimb, dacă în oricare altă situație aș fi fost mai mult decât fericit să-mi însoțesc colegii la degustări de bere sau la apăsat butoane și învățat înjurături noi, la ora asta rămâneam.

Îmi plăcea la nebunie limba asta. De ce, nu știu exact; poate pentru că tot pe atunci m-a lovit fascinația pentru popoarele germanice, îndeosebi cele nordice, dar și pentru că am fost atras, încă de la vârste mult mai fragede, de strictețea legendară a neamtului, implicit a limbei vobite de către acesta.

După fabulosul examen de capacitate, nu am mai reușit să intru la vechiul liceu, așa că a trebuit să mă mulțumesc cu un altul în care, din păcate, nu exista profesor de limbă Germană. Și uite-așa, Răzvănel al nostru a trebuit să îndure 4 ani de notre poul dans votre cour și de bonjour mademoisele professeour (habar n-am dacă-s scrise corect – atât îmi aduc aminte).

În toți cei patru ani de liceu, am urât franceza aia din toată inima. Ca un făcut, la materia respectivă am avut și numai profesoare care erau incredibil de hotărâte să bage carte-n elevi cu forța. Nu am fost tipul de copil care să facă alergie la învățat, numai că, de fiecare dată când auzeam un cuvânt rostit în limba aia oribilă, mi se strângea stomacul de greață și mi se oprea în gât o senzație de vomă de nedescris. În plus, când eram pus să citesc ceva, începea să mi se limbe plimba-n gură ceva de speriat. Mă bâlbâiam la orice cuvânt, chiar și la cele simple. Ce mai, franceza nu era de mine.

De curând (cam de câteva luni bune, de fapt), am decis că vreau să încep să reînvăț limba Germană. Dacă ajung la acelaşi nivel la care mă aflam in clasa a 8-a, mă declar mulţumit. Dar nu e de ajuns să stau cu cartea-n brațe, am nevoie și de ceva care să-mi permită să exsersez.

Așa că, m-a lovit o idee: ce-ar fi dacă aș deschide o secțiune a bloglului, în care să scriu doar articole în limba Germană? Mai bine, mai prost, tot e un exercițiu util. Așa că, în viitorul mai apropiat sau mai îndepărtat, mă voi apuca să traduc articole din RO în DE, într-o secțiune separată a blogului, pentru ca, mai târziu, să încerc să le scriu direct în DE.

Urați-mi baftă. Am nevoie. :)