Nu știu dacă se aplică doar când vine vorba de ea sau nu (până acum, de fiecare dată când am fost nevoit să “distorsionez adevărul”, nu am întâmpinat nicio problemă), dar astăzi m-am trezit cu sarmaua-n gât când am fost nevoit să o mint.

Să explic, că așa e frumos, nu?

Ea a plecat astăzi acasă, în altă localitate, pentru două zile. Eu am cam fost porc de ziua noastră și nu i-am luat nimic. Așa că, după ce am ieșit de la servici, știind că nu sunt așteptat de nimeni acasă, am tras o fugă prin librării, să cumpăr două cărți despre Japonia, un coltișor de lume de care ea este fascinată.

După ce am intrat în vreo două librării, găsesc una care avea ceva interesant. Iau cărțile, le plătesc, și o rog pe vânzătoare să le “ambaleze” în hârtie de cadouri. Cam pe când termina de împachetat, îmi sună telefonul. Mă uit pe ecran, văd că e ea și nah… ce naibii să fac? Răspund. (gândul de după #1: puteam să las telefonul să sune și să îi spun după aia, când ieșeam la stradă, că nu l-am auzit).

Îmi spune că a ajuns acasă, că a fost cam aiurea drumul, că e bine, etc. După aia, mă întreabă unde sunt. Îi răspund, puțin cam bâlbâit, că-s în magazin (hei, până la urmă librăria e un fel de magazin, nu?). Dar vrea detalii, așa că mă-ntreabă dacă-s la Orizont. Îi spun, de data asta pe un ton mult prea grăbit, că da, sunt la Orizont (gândul de după #3: de ce naiba nu i-am spus că-s la Romană?). Apoi, după un mic moment de liniște, spun că tre’ să-nchid pentru că am ajuns la casă. Încep formulele de încheiere, dar nu aud obisnuitul “te iubesc”. Ooops, la dracu’. (gândul de după #3: De ce naiba am ezitat atât de mult când a trebuit să îi răspund la întrebări? Chiar nu mă pot controla?)

Așa că, dacă iese vreun pocinog Duminică dimineața, când se întoarce în Buc (după cum o știu pe ea, sunt 70% șanse să creadă că eram pe la alta), am chitanța care dovedește că la ora aia eram în librărie. Apropo de asta, trebuie să o pun bine, într-un loc din care știu sigur că nu dispare. De fapt, mai bine o las în portmoneu; am obiceiul să pun lucurile atât de bine, încât nici eu nu le mai găsesc.