Povestea unei facturi achitate

Acum câteva zile, am găsit în cutia poștală un cadou de la Enel: o coală de hârtie împăturită, cu o sumă destul de rotundă tipărită pe ea. Wow, îmi spun eu în gând, prima factură de când m-am mutat aici. Trebuie neapărat să fie plătită de mine! Zis și făcut. Dar, pentru că în timpul săptămânii sunt cam blocat la servici, mi-am spus că e mai bine să-mi încerc norocul Sâmbătă dimineața. Adică acum 4 zile, când a fost frig ca dracu și a mai şi plouat.

Cum nu aveam nici cea mai vagă idee unde pot plăti factura, mă apuc să sap pe net. Prima oprire, site-ul enel. Obişnuit cu formatul clasic al unei pagini de internet şi aflat în criză de timp, scanez rapid meniul de sus, mă uit în diagonală pe restul paginii şi ignor căsuţele colorate din dreapta, pe care le văd ca nişte reclame/chestii nefolositoare. Ciuciu date de contact, ciuciu informaţii utile. Doar nişte pagini în care compania se laudă cu sucesele ei, se vorbeşte despre responsabilitate, comunicate de presă şi oportunităţi de angajare. Cum ar spune zoso, usability fail! După ce sap pe google şi ciugulesc ceva informaţii subţiri despre locurile unde se poate plăti factura aia, ies val vărtej din casă, planuind să ajung la BCR Ghencea – cea mai apropiată sucursală a băncii care e deschisă și Sâmbăta (sau cel putin aşa am crezut).

În fața blocului, apăs butonul magic de pe umbrelă și… nimic. Mai încerc odată – tot nimic. Dumnezei, cruci, sfinți, fac stânga-mprejur, las umbrela acasă și mă aventurez prin ploaie spre stația de autobuz. Mă urc în 69, merg două stații și după aia mai trag o tură de forță printre blocuri, spre BCR, făcând slalom printre bălţi şi picături de ploaie. Când ajung în fața băncii, surpriză, era închisă! Mă uit la ceas, văd că e 11:40, dupa care mă uit și la programul de pe geam, care spunea că sâmbătă nu se-ntâmplă nimic. Sub program, era trecut și numele sucursalei: BCR Stadion. Înjurături vărsate printre dinţi, sfinţi, dumnezei, cruci şi rude de gradul întâi.

După câteva minute de mugetat, mă uit în jur după o victimă pe care să o agresez cu o-ntrebare, persoană nefericită pe care o găsesc sub forma unei băbuţe cocoşate. O întreb cam pe unde altundeva aş putea plăti factura la enel şi după, vreo 10 minute de poveşti cu medicamente, farmacii, nepoţi şi rude, reuşesc să extrag ceva folositor: Poşta Română, numai că nu ştie dacă e deschisă Sâmbăta.

Cu speranţă udă-n suflet şi cu degetele de la picioare deja încreţite, pornesc vitejeşte spre poştă. Pe drum, deja îmi închipuiam cozile lungi de la ghişee, formate din babe ce-şi ridică pensia, învechiţi ce umblă cu scrisori şi nu în ultimul rând, alţi întârziati ca mine. Asta dacă e deschis. După vreo 400 de metri de pedalat, ajung la o stradă distanţă de geamurile cu ramă roşie, uşor aburite. Încerc să-mi dau seama printre picăturile de pe ochelari dacă e deschisă uşa sau nu şi observ uşa ce se sprijinea liniştită de o bucată de lemn. Ura! Traversez ca viţelul fără să mă asigur (norocul meu că strada era goală) şi mă înfing la prima coadă pe care-o văd prin lentilele aburite. Coadă formată din mine şi… o băbuţă bătută-n cap. După vreo 15 minute de bătut pasul pe loc, ajung faţă-n faţă cu cucoana de la ghişeu, îi înmânez banii, ies fericit din Oficiul Poştal şi mă îndrept – de data asta cu pasul lent, lipsit de grijă – spre staţia lui 126.

2 thoughts on “Povestea unei facturi achitate

  1. Drumul Taberei

    Eu am achitat-o prin internet, pe BRD Net. Au cont numai la Citibank, conform celor comunicate de cei de la relaţii cu clienţii, şi în contul ăla trebuie făcută plata. Contul de BCR e cel vechi, de când era Electrica Muntenia Sud.

    Reply
  2. rasebo

    Ciudat. Am fost la BRD şi mi-au spus că nu se ocupă ei de asta.

    Dacă găseam pagina asta de la bun început, nu mai pierdeam vremea aiurea prin ploaie.

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *