Am burtă, cracii cât copacul, obrăjori umflăţei, funduleţul moale. Nu-mi văd “obiectul” fără să mă aplec puţin sau fără să-mi sug burta. Sunt văzut de alţii ca un umflat, ca o persoană ce parcă a mâncat din farfuria lor; nu din a mea, plătită ori de mine, ori de părinţii mei. Am fost marginalizat, s-a făcut mişto de mine, am fost făcut în fel şi chip.

Am şi muşchi; pot să mă mişc destul de repede, mai repede decât unii slabi. Alerg după autobuz, fug pe scări, merg atât de repede încât mă trezesc că fac slalom printre leneşii de pe stradă. Fără să obosesc repede. Într-a 11-a, la 110 de kile, eram primul din grupul care urca pe munte. Toţi respirau greu, eu nu aveam nici pe dracu. Şi-s şi fumător.

Iarna, stăteam cu geamul deschis. La servici, ies la tigară in tricou. Pot face duş rece fără să mă plâng prea tare. Nu mi-e frig, deşi articolul ăsta spune că ar trebui să-mi fie mai frig decât celor slabi (nu, nu-s femeie – citiţi ultimul paragraf înainte de “Metode pentru a combate…”).

Sunt gras, dar sunt activ. Niciodată nu mi-a plăcut să stau degeaba, să lâncezesc în pat. Da, nici mie nu-mi place, dpdv estetic, să-mi văd şuncile, dar fizic mă simt mai mult decât ok. Şi da, ştiu că ăia mai grăsuni prezintă mai multe riscuri de sănătate decât cei slabi. Dar cei graşi, de obicei sunt şi leneşi.

Aşa că, dragi prieteni, să mă pupaţi în fundul meu mare atunci când îmi mai recomandaţi metode de slăbit, sau când îmi spuneţi “ai mai putea da jos câteva kile”. Am reuşit să slăbesc foarte bine şi fără o cură specială, fără să vreau asta în mod special. La fel, pot să mă şi îngraş fără să-mi pară rău. Pen’ că mi se rupe.