O atenţie, dom’ doctor?

În ultimul timp, am întâlnit destul de multe persoane care au avut parte de experienţe mai puţin plăcute în spitalele Româneşti. Majoritatea se plâng, aşa cum probabil v-aţi dat seama din titlu, de medicii care au obiceiul să ceară ceva pentru servicii mai bune. Dar, aşa cum facem mai toţi, cei cu care am vorbit au generalizat, ajungând până în punctul unde au spus, siguri pe ei, că toţi medicii fac aşa.

Da, ştiu că în spitalele Româneşti se dă şapgă şi nici nu spun că nu ar fi unii medici care, întradevăr, se poartă ca un cur cu tine dacă nu primesc ceva în plus. Dar sunt şi mulţi medici – mai multi decât cei corupţi – care se văd obligaţi să primească atenţiile aduse de pacienţii sau de rudele celor de pe secţie. Păi, cine şi cum îi obligă pe ei să primească sarsanalele?

Ghiţă în vârstă de 2 ani, din comuna Tralala, ajunge în spital cu o diaree nasoală rău. Mama lui, ferm convinsă că porcii de medici şi/sau asistente nu vor avea grijă de Ghiţişor, vine încărcată cu sacoşe. Nu sacoşe cu haine şi mâncare pentru copilul ei – ăla se satură şi cu scobitori – ci plase pline cu ouă, brânză, carne, cafea, ciocolată şi băutură, numai bune de dat personalului din spital.

Ajunge madam asta a noastră la medic, cu un cadou gata pregătit. Ghinionul ei, medicul ăsta nu ia mită. Omul îi spune frumos că nu este nevoie, că e datoria lui să aibă grijă de copii de pe secţie şi că nu va favoriza niciodată un pacient datorită unei plase cu “bunătăţuri”. Femeia, bătută în cap, nu înţelege că există şi oameni corecţi şi insistă. Omul ridică tonul, îi spune răspicat că nu primeste astfel de atenţii şi o roagă să părăsească biroul. Dar muierea ştie una şi bună: “hai dom’ doctor, chiar nu se poate aşa ceva, mă simt prost, dacă tot le-am adus, de ce să nu le luaţi etc.” Medicul îşi bagă picioarele, începe să urle şi o aruncă, la propriu, afară. Văzându-se pe holul spitalului, muierea nu se gândeşte că omul ăla pur şi simplu nu acceptă mită. Ea se gândeşte, în schimb, că doftoru’ a considerat că ea i-a adus prea puţin. Aşa că, a doua zi, se întoarce cu un plic gros, plin cu bani; dacă nu a vrut brânză, sigur o să vrea bani, nu? Nu contează că-s veniturile ei pe 3 luni, copilul trebuie să se facă bine, să nu se mai cace moale, şi asta nu se poate întâmpla decât dacă ea îl plăteşte pe doftor. A doua zi dis de dimineaţă, cucoana e la uşa medicului. Se repetă scena, cucoana se trezeşte iar pe hol, cu buza umflată.

Până la urmă, copilul se face bine şi maică-sa, ajunsă în sfărşit acasă, fără să mai fie nevoită să-şi mişte fizicul până-n oraş, se pune frumos pe prispă şi-ncepe să povestească aventurile ei celorlalte ţaţe. Aşa se face că medicii sunt răi şi hapsâni, că niciodată nu le poţi aduce destulă brânză sau bani, că întradevăr nu a avut nimeni grijă de odorul ei, că sistemul sanitar e prost şi corupt.

Dar medicul ăla are de-a face zilnic cu dobitoci ca femeia de mai sus. În fiecare zi, se găseşte o bătută sau un bătut în cap care să nu înţeleagă că nu este normal să dai mită. Şi în fiecare zi trebuie să arunce un om afară din biroul său. După un timp, cedează. Vine o altă ţaţă în birou, el îi spune o dată, speră să înţeleagă şi, dacă vine şi-a doua oară, îşi bagă picioarele şi îi spune să lase naibii punga aia acolo. Nu o ia neapărat acasă, ci e foarte posibil să o lase pe secţie, să suplinească porţiile de mâncare ale pacienţilor din saloane. Sau să şi le ia asistentele sau cine naiba mai vrea să-şi umple buzunarele cu produse câştigate necinstit. Sau, de ce nu, va lua el punga aia acasă. Pentru că oricum nu mai contează – nu ai cum să te lupţi nici cu proştii, nici cu morile de vânt.

Ce aş vrea eu să se înţeleagă din cele de mai sus, ar fi că trebuie să vă schimbaţi mentalitatea. Nu mai mergeţi cu plase sau plicuri la medic, nu e corect; nici faţă de voi, nici faţă de omul ăla care primeşte o sumă de bani – destul de mult, nu e treaba voastră cât – tocmai pentru a vă scoate pe voi sau pe copii voştri din rahat. Şi dacă veţi da de vreun medic corupt, care vă cere mită pe faţă, puteţi apela la poliţie. Un flagrant nu e deloc greu de organizat.

Oricum, nu am pretenţii. Fiecare va înţelege ce vrea, fiecare va reacţiona după ce-i dictează propria tărtăcuţă. Mulţi vor fi cei care se vor duce şi de acum încolo cu plicul la spital, puţini vor fi cei care vor să fie corecţi. Ah, şi vă garantez eu, nu va crăpa nimeni dacă medicilor nu le vor mai fi băgate tot soiul de plicuri sau atenţii pe gât.

6 thoughts on “O atenţie, dom’ doctor?

  1. Pingback: Blogoree bligg

  2. Sfinxul

    Frate-mi-leu, zici bine ce zici, da’ te-ai gandit ca pana sa ajungi la dom’ doctor care nu ia spaga, tre’ sa achiti mai intai “datoriile” catre brancardier, femeia de servici de pe salon, doctorul de garda, la radiologie, la asistentele care te consulta/panseaza/infasa. Asta in cazul in care ai ghinionul de o ruptura. What then, huh? :>

    Reply
  3. rasebo

    Exact aceaşi chestie; de ce să îi plăteşti? Voi vă plângeţi, dar tot voi le daţi banii. Se cam bat cap în cap.

    Reply
  4. Sfinxul

    Daca nu platesti persoanele enumerate mai sus, risti sa pierzi o noapte pe holurile spitatului printre betivi si boschetari care au venit la dezinsectie (asta in timp ce te mai incearca si niste dureri, ca n-ai venit in vizita). :)

    Reply
  5. deA

    Nu e vorba de pierdut o noapte pe holurile spitalului, e vorba de pierdut viata! Eu personal nu am dat si nu intentionez sa dau mita nici medicilor nici altcuiva pentru binele MEU. Insa de ce nu va ganditi la situatia in care te duci intr-un spital cu ce ai tu mai drag pe lumea asta(copil, mama, tata, sotie, sot, etc.), nu ai nici cea mai vaga idee ce are sau cu ce sa il ajuti, esti disperat intr-o asemenea masura ca ti-ai da viata pentru omul ala pe care il duci acolo. Si pentru ca stii ca viata ta nu valoreaza nimic in ochii celor care te pot ajuta, le dai ceea ce stii ca ii impresioneaza-“o mica atentie”. Nu iti vor cere ei nimic cel mai probabil ca nu sunt multi prosti care sa se riste sa ii inregistrezi tu cerand mita, dar in momentul in care vezi ca intreg personalul spitalului, incepand cu infirmiera care nu schimba asternuturile si care nu aduce farfuria cu mancarea si asa proasta si continuand cu medicul care zbiara la ala care e poate pe moarte sa nu se mai vaite ca nu se sfarseste lumea cu el, nu misca un deget ca sa il salveze pe cel drag tie, atunci scoti frumos toti banii pe care ii ai sau nu ii ai si ii bagi la inaintare. Nu scuz mita si nici nu o accept. Insa incerc sa va explic ca exista situatii in care pentru un om obisnuit exista lucruri mai importante decat “printzipiile”. Iar cel care ia e mai vinovat decat cel care da, pentru ca cel care da o face din disperare, insa cel care ia ce justificare are in afara de coruptie, lipsa de etica si profesionalism si lacomie?

    Reply
  6. Moria

    In sfarsit , un articol pe care il asteptam de mult! i zpun “articol” pen’ca imi place.

    Pt. cine spunea mai sus ca da bani si la brancardier si la infirmiere. pai de ce nu-mi dai bani si mie/ Pe bune , daca tu atunci cand te duci la spital nu mai gandesti logic si preferi sa inghiti toate tampeniile care vin de la Tzatza Floarea, de ce sa nu-mi dai bani si mie? au mamei mele? Sau lu’ Basescu , poate te ajuta si el .

    Pana sa intru in spitale m-am gandit si eu ca e asa cum spun unii : da bani la doctor , ca altfel… Mama-mea a fost operata la chirurgie de ceva simplut , i s-au dat bani doctorului DUPA OPERATIE , inainte de externare aproape. De ce ? “ca asa trebe/asa se face/a fost dragut/are salariu mic” samd. Asta cu omoratul nu am auzit-o ca familia mea gandeste. :)

    Cand am intrat in spitale din nou , am citit pe forumuri si pe net de la oameni neavizati si plopisti despre toti banii pe care TREBUIE sa ii dai. Ca dupa operatie te duci la doctor , la mana a doua , la mana a treia , samd , si TREBUIE sa le dai bani.
    Dar de ce “trebuie” , fratilor? Credeti ca dupa operatie daca nu ati cotizat vine vreun neanderthalian de doctor si baga bisturiul adanc in ruda voastra?
    Este DUPA operatie , operatia e gata, de ce mai dati bani?!?!?!?
    Si P.S: nu se dau bani la mana a doua , a treia , sau se dau doar la unii ;)

    La urgente, alta poveste. Vin oameni raniti sau care cred ca sunt pe moarte , sau oameni care pur si simplu se plictisesc si in lipsa de alta activitate se gandesc sa mearga la upu.
    Pana ma plictisesc trebuie sa fug printre paturi , sa evit apartinatorii, sa fac jenanta faza “nu, multumesc –ba va rog eu , luati –nu , nu , u imi trebuie –dar va rog , v-ai purtat atat de frumos–nu , multumesc , zau ca nu-mi trebuie si asta e treaba mea , sa ma port frumos–da va rog , luati astia , macar o cafea sa va cumparati” si nu aveti idee pana unde merge dicutia.
    Daca iei bani esti un criminal care daca nu primea banii precis nu trata pe nimeni , daca nu ii iei esti un nesimtit sau un dragut.

    Nu mai inghititi toate tampniile pe care le auziti, ca atatea barfe am auzit intr-un salon de m-am plictisit. Tot romanu e doctor , pacat ca unii mai fac si o facultate ca boii. Si pacat ca voi , astia care comentati , nu sunteti lasati sa a tratati singuri ca sa vedeti cum e .

    Bravo pt. post , inca o data jos palaria!

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.