Ieri – ca în aproape oricare altă zi, de altfel – am fost la magazinul din complexul Orizont, lângă fast-food-ul Maverick, cu prietena la braț. Una dintre chestiile pe care le-am observat încă de prima dată când mi-am făcut cumpărăturile acolo, a fost că nu se comercializează bauturi alcoolice și carne. Având în vedere spațiul destul de mare, mi s-a părut o chestie destul de ciudată. Apoi, am observat că vânzătorii nu-s români și am presupus că e împotriva religiei lor să vândă astfel de produse.
Revenind la ziua de ieri și la subiectul articolului…
Inițial, plănuisem să luăm doar lichide și ceva dulce. Trag o raită prin magazin, hotărăsc ce anume să-mi iau, aștept putin la coadă, plătesc și, când să iau plasa de pe tejghea, văd o pungă de pânză interesantă rezemată de rafturile cu gumă. O iau în mână, mă uit la ea, o cântăresc din priviri (orez, scrie “pakistan” pe pachet și costă 11 lei), mă uit către vânzător și observ că, dintr-o dată, ochii lui începuseră să zâmbească într-un fel pe care nu-l mai văzusem până atunci.
Fiind mânat de curiozitate (nu mai văzusem așa ceva prin românica, plus că voiam să aflu și ce anume se întâmplase cu vânzătorul) îl întreb pe omul de după tejghea ce e cu orezul ăla. Nici nu pot descrie cât de entuziasmat era când… Parcă a explodat în explicații. Am aflat că e orez de la el de acasă, că dintr-ăla mânca el, că e diferit față de ăsta românesc, are bobul mai lung și rămâne afânat (aici s-a împotmolit puțin – nu găsea cuvântul) că se gătește așa și-așa, că… Se adunase o coadă destul de mare în spatele meu, dar nu conta; omul ieșise dintr-o dată dintr-o stare de letargie și parcă se transformase într-un copil care se lăuda cu ultima lui jucărie. Mă uit din nou la preț, zâmbesc, îi multumesc și ies din magazin. După vreo 3 metri, mă opresc, fac stânga-mprejur, intru în magazin și cumpăr punga aia de orez.
De ce am cumpărat-o, dacă tot m-am speriat de preț (de fapt, e o investiție destul de bună – o punga de orez basmati de la aftico e vreo 14 lei pe net)? M-am întrebat dacă eu aș fi atât de entuziasmat dacă aș fi pus în situația lui. Dacă ar trebui să vând, ca angajat al unui magazin minuscul dintr-o țară străină, un produs românesc. Oare aș avea aceeași bucurie în ochi ca și acel vânzător pakistanez de la Orizont? Oare m-aș chinui să îi fac reclamă atât de mult? Sau aș lua oala cu sarmale și aș trânti-o în fața clientului: Ia-le și cară-te mai repede.
Omul ăla a plecat din Pakistan, o țară vecină cu India și a ajuns la dracu-n praznic, într-o țară Balcanică, din Europa de Est. Omul ăla nu a plecat de prea bine din țara lui, s-a cărat de acolo pentru că nu reușea să se descurce. Omul ăla a venit în România, țara de care ne plângem toți, pentru un trai mai bun. Și totuși, când vede o pungă de orez, un lucru simplu ce îi aduce aminte de țara sa natală, ochii încep să îi râdă cu sinceritate. Omul ăla nu se rușina de țara lui, ci era mândru de ea.
Tu, dacă te-ai căra din România, ai putea la fel de fericit când ai vedea o mămăligă, o sarma sau un mic ars pe grătar? Sau ai vărsa o lacrimă, amintindu-ți de groapa de gunoi – din punctul tău de vedere – din care ai plecat?
Iti spun ca roman sictirit de tara asta dar si cu dor de ea (culmea) chiar si cateva zile departe ca mi-e drag sa spun ca sunt din Romania. Si ma mandresc cu ce este de mandrit, desi in general am liste intregi de chestii care sunt “imputite” in tara asta. In general mi-e scarba de clasa politica, de unii dintre conationali, dar ideea de “romanie” nu imi displace.
Am privilegiul sa discut cu multi straini (la diverse evenimente muzicale sau prin plimbarile noastre aiurea) si mi-e drag sa vorbesc despre tara, sa le explic una-alta. Nu sunt genul de patriot care sa considere ca Romania este buricul pamantului si sunt cateva locuri in care mi-ar placea sa fug si sa raman pentru totdeauna. Dar sunt si multe aspecte frumoase privind tara asta si mi-e dor de ea, cand sunt plecata.
Asta vara am fost in Croatia, langa Dubrovnik. As vrea sa traiesc si sa mor acolo, este absolut sublim. Si totusi, desi era superb acolo si nu cred ca a fost nimic care sa ne deranjeze, ma gandeam cu drag la tara. Am discutat cu niste tipe din America si Irlanda si am petrecut multe minute pentru a le prezenta cat mai multe informatii interesante despre tara. Stiu ca sunt multe lucruri urate in tara asta, dar totusi Romania nu inseamna numai politicieni de 2 bani, orfelinate si mizerie pe strazi. Mai avem si calitati pe care e pacat sa le tii ascunse.
Deci da, as prezenta un asemenea produs, daca ar fi sa plec din tara. Faptul ca pleci din tara pentru ca ti-e greu nu justifica sa uiti de ea total. Cam ca si in dragoste. Te-ai despartit de un iubit, dar e frumos sa fii totusi civilizat si sa lasi loc de buna ziua :D
Da, dar din păcate, omul își aduce mai ușor aminte de lucrurile rele decât de cele bune. Ca în dragoste, chiar dacă, vorba ta, frumos ar fi să fii civilizat și să lași loc de bună ziua, ți-e foarte greu să o faci. Nu mai apreciezi persoana aia pentru toate momentele frumoase pe care ți le-a oferit de-a lungul relației, ci o urăști pentru durerile de la urmă. Depinde, desigur și cum te desparți – indiferent că e vorba de țară sau de iubit(ă). :D
Pingback: Orgasm culinar - orezul de vineri | Jurnal Întrerupt
Pingback: Când lucrurile bune dispar… | rasebo.ro