Cât timp eram la facultate, am avut un program de somn incredibil de lejer şi haotic. Mă băgam la somn pe la ora 4-5 şi mă trezeam pe la 16-17 cel devreme. Culmea, tot timpul eram obosit, chiar dacă, din punctul meu de vedere dormeam sănătos tun. Mă trezeam cu dureri de cap, cu muşchii slăbiţi, cu spatele strâmb sau transpirat. Cel puţin o oră după ce mă trezeam, nu puteam să mă ridic din pat, mi-era frig şi toată ziua eram lipsit total de energie. Degeaba mă bătea la cap colegul de apartament de pe atunci, că eu tot după tărtăcuţa mea goală îmi făceam aşa zisul program.
Toată chestia asta a durat cam doi ani, până când m-am angajat prima dată. Primele săptămâni de muncă au fost infernale. Aveam program de 6 ore (teoretic, practic stăteam şi 8-9 ore) care începea de la ora 8 dimineaţa. Eu reprezentând tot suportul IT într-o firmă cu aprox 70 de calculatoare, în care totul era implementat puţin cam haotic, trebuia să alerg între etaje tot timpul. După muncă, ajungeam acasă şi trebuia să mănânc, să-mi spăl hainele, să verific mailurile, să fac curat prin cameră. După ce terminam cu toate corvoadele zilnice, mă băgam la un cs online, la comentat pe forumuri, la vorbit pe mess şi la un film; pe scurt, frecam menta în stil barbar pe calculator. Imediat, se făcea ora 4 şi trebuia să mă bag la somn. Adormeam greu şi mă trezeam 2-3 ore mai târziu cu nişte cearcăne imense sub ochi.
Am tot tinut-o aşa timp de vreo lună, după care s-a întâmplat o chestie interesantă. Într-o zi, când am ajuns acasă după o zi muncă de tot rahatul, am picat în pat (la propriu – nici măcar nu mă descălţasem) şi acolo am rămas până a 2-a zi la ora 6, oră la care m-am trezit fără să am nevoie de ceas. Aşa că m-am gândit să fac un mic experiment.
Timp de o săptămână, indiferent că aveam chef să frec menta onlain, că rămânea o şosetă nespalată sau că nu mâncam tocmai ce voiam eu (mâncare gatită – da, gătesc), mă băgam la somn la ora 22:30. Ei bine, toată săptămâna aia m-am trezit la ora 5 fix, fără să am nevoie măcar de ceas. Dar lucrul ce mi s-a părut cu adevărat uimitor nu a fost neapărat eliminarea nevoii de a avea un ceas deşteptător. Când mă trezeam, eram plin de energie, cu chef de viaţă, zâmbitor; nu mai simţeam nevoia de a mai fura câteva minute de somn, ci săream din pat ca un arc. La muncă, la fel; în ciuda greutăţii mele destul de mari, mă mişcam de parcă eram umplut până la refuz de energizant şi cafea, puteam gândi mai clar, eram mai prietenos, nu mai eram “aitistu” ăla morocănos şi care se mişcă greu. Culmea, când ajungeam acasă, indiferent de cât de greu fusese în ziua respectivă la muncă, aveam destulă energie încât să fac de mâncare să-mi spăl hainele sau să fac ordine în cameră. Pentru că mă mişcam mai repede, aveam timp şi de puţin counter, de 2-3 forumuri si de câteva replici pe mess.
După ce am renunţat la job-ul respectiv, m-am mai ţinut de programul ăsta vreo 2-3 săptămâni, după care încet-încet am revenit la vechile obiceiuri. Minune, mare minune. Aceleaşi simptome; epuizare fizică, psihică şi lipsă totală de chef de viaţă.
Acum, după ce am început să muncesc din nou, am încercat să reimplementez vechiul program, cel cu băgatul la somn devreme şi trezitul fără probleme. Hmmm? Încă funcţionează.
Ei facultate, facultate. Ce mai vremuri. Acum nu mai avem timp nici macar de un somnic normal. La cate treburi si ganduri avem.
O s-ajungem ca moşnegii ăia ce-şi spun la prispă: “ăăăhăăhăăă… pe vremea mea”
Nu regret că nu mai sunt la facultate, la fel cum nu am regretat în trecut că am terminat liceul.
Pe vremea mea ma trezeam la 5 dimineata sa apuc autobuzul (am mai zis parca dar nu conteaza cativa biti pe server) asa este ma baiatule societatea se cladeste prin elan muncitoresc sa sti ca este vorba adevarata nu ca voi tanara generatie care toata ziua blendura se culca dimineata si se scoala seara . Eu acuma ma scol si acuma dimineata sa ma duc la piata ca trebuie umblat dupa preturile cele mai mici , ce daca dimineata e greu si miroase a transpiratie dar transpiratia e sanatate plus ca nu toata lumea is permite parfumuri scumpe si sa se spele in fiecare zi ca apa-i scumpa . Daca dumneata nu-ti comvine atunci poti sa mergi pe jos . Hihi .