Astăzi, eram pregătit să le dau în cap celor care se plâng tot timpul că luni e o zi de cacao. Totul a fost ok, încă de dimineață. M-am trezit relativ ușor, am plecat la timp de acasă, nu am întârziat deloc la muncă, în cursul zilei a fost destul de liniștit la servici. Ce mai, o zi de basm.
Însă, nu mă așteptam să plouă. În caz că nu se știe deja, Bucureștiul e faimos pentru circulația incredibil de fluentă, mai ales dimineața în jurul orelor 7-9 și seara, pe la 18-19. Mai puțin cunoscut, poate, este faptul că dacă se întâmplă să plouă sau, doamne ferește, să ningă, traficul se mișcă și mai greu decât de obicei.
Drumul de la muncă spre casă e oarecum simplu și de cele mai multe ori lipsit de prea mult stress. După ce merg aproximativ 10 minute pe jos, iau metroul de la Aurel Vlaicu până-n Piața Romană, de unde mă urc în unul dintre autobuzele 126, 168 sau 368. După 8 stații, cobor la Orizont, în Drumul Taberei. Uneori – ca astăzi de exemplu – mă duc în vizită pe la prietena mea, pe care o “oblig” să iasă-ntr-o pauză și să fumeze o țigară cu mine. Când fac asta, nu mă mai întorc de la ea la servici până-n Piața Romană, ci mă urc în 126 sau 368 de la stația Nicolae Golescu. În aglomerație, de obicei, totul durează maxim o oră jumătate.
Buun. De la servici am plecat pe la ora 18:10 și pe la 18:30 eram în Romană. După ce am stat vreo 5-10 minute cu prietena de vorbă, la 18:50, eram în stația Nicolae Golescu. După vreo 40 de minute de așteptat rahatul ăla de autobuz, deja nu mai puteam de nervi și aleg să refulez pe twitter. După încă 20 de minute de așteptat în frig și ploaie, timp în care mi-am băgat-o și mi-am scos-o în toți posesorii de mașini din bucurești, toate autoritățile, castraveții incompetenți care încurcă traficu-n intersecții și tot RATB-ul, apare un 368. Normal, toate babele sar-nainte să ocupe locuri jos, că deh, ele-s obosite de atâtea cumpărături. Reușesc să prind și eu un loc, scot cartea din rucsac și mă pun pe citit.
După ce-am adormit de vreo 2-3 ori cu cartea-n brațe – în decursul a 30-40 de minute, cred – mă îndrept din spate și mă uit în jur. În cel mai rău caz, mă așteptam să văd Academia Militară și deja obișnuita coadă de mașini de pe latura sa. Nici pe departe; abia eram în intersecția de la Piața Virgiliu. Înjur, mă cufund din nou în lectură, și după vreo oră de devorat pagini, pe la 21:20, mă uit din nou pe geam. Scot telefonul din buzunar, îmi sun prietena (care deja se pregătea să iasă de la muncă) și îi spun că va trebui să vină singură acasă, pentru că abia am ajuns la Academia Militară. După încă vreo 10 minute, șoferul autobuzului deschide ușile pe la mijlocul pantei, la vreo 30 de metri de stație, îmi pierd răbdarea, sar jos și o iau la pas vioi spre casă. După 3 stații de mers pe jos, am ajuns pe la Nicolae Găină înaintea autobuzului. De acolo, încă vreo 50 de metri de mers si intru în bloc.
Timp total, 2 ore. Distanță, ~ 8 kilometri.
Dar, ca să se termine ziua întradevăr ca tot rahatul, odată ajuns acasă, după ce îmi arunc toate cele pe jos, mă duc în baie, pun dopul la cadă și dau drumul la apă fierbinte. O baie fierbinte dizolvă orice urmă de stress, nu?
După ce mă mai frec eu prin cameră, îmi dau seama, după zgomotul făcut de apa ce curgea din robinet, că s-a cam umplut cada. Mă duc înapoi în baie, pregătit de o bălăceală relaxantă în apă fierbinte și văd cada plină cu apă jegoasă, de spui că a fost adunată din bălțile din fața blocului de piticul instalator (în realitate e muuult mai maro decât în poză).
Normal, îmi bag picioarele în ea de baie și mă apuc să-mi vărs nervii pe blog – că de aia-l am, nu?
Dar hai să privim și partea plină a paharului. Am treminat de citit jumătate de carte și, multumită faptului că nu m-am spălat, mâine nu am să fiu deranjat de nimeni la muncă (în afară de muște, desigur).
Viața-i roz!
Ai uitat sa povestesti cum ti-ai trezit colegul de aprtament cu o usa in cap … ca tot veni vorba.
Na, ce să-i faci. Nu mă aşteptam să doarmă cineva la ora 21:30. Şi-aşa aveai de gând să stai treaz toată noaptea, nu? :)
Sper sa faca baie intr-o apa din aia cei de la Apa-Canal!!! Asa le zice. A, nu. Doar Canal. Apa nu.
În caz de ambuteiaje cel mai rapid drum oraş – Drumul Taberei este cu metroul prin Militari, şi de acolo pe jos sau cu altceva. Iar între 17:30 şi 19 autobuzul 368 ajunge foarte greu la Piaţa Romană.
Variantă Aurel Vlaicu – Orizont:
– metrou până la Victoriei 1
– schimbi la Victoriei 2
– metrou până la Crângaşi
– aştepţi 41 (înghesuială, omor)
– cobori la Plaza
– tramvaiul 8, 25 sau 47 pe Timişoara
– ai ajuns în spate la Orizont
Altă variantă:
– metrou până la Unirii 2
– schimbi Unirii 1 spre Eroilor (vreo 10-15 minute prin tunel şi în staţie)
– metrou Industrilor
– cobori la Politehnică şi mergi pe jos o staţie (lungă) până în spate la Orizont
Da, dacă ştiam că va fi ambuteiaj. Nu m-am gândit că va fi chiar aşa de rău.
Mulţumesc pentru sugestii, totuşi. Am să încerc ultima variantă, doar cu metroul.
Tre sa ma consider norocos ca fac 40 de min pt 30 de km :D
Oricum…partea nasoala la mine e ca microbuzul e mereu plin si pute. :))
Faza cu apa o patesc si eu…dar numai cand ploua f tare. In rest…am apa de la “munce” ;))
Ete na a-ti venit de la moldova(TM) si acuma nu puteti decat cu apa calda . La ce va trebuie apa calda ? E verde de la clor , nu ziceai ca esti murdar , trebue sa te dezinfectezi .
Cat despre aglomeratie draguta sa sti ca poti sa te muti in ploesti si sa vii cu rata de acolo . Sau sa astepti pana cand primarul se va face metrou in dr. Taberii , exista planurile facute ( de pe vremea mea )
Si puteai merge si pe jos ca doar nu ai oase in burta autobuzul este pentru oameni saraci si batrani rusine sat-i fie !
Monşer, dacă ai impresia că e normal ca în apa de la robinet să fie atâta clor şi rugină, atunci ai o problemă, Mitică. ;)
Iaca sa sti matale ca ferul (cu emfaza!) – ferul care da culoarea ruginii este bun pentru anemie ! Este cu nimic daunator . Si clor – clorul este un halogen important , pe care oricum i-l gasim in sarea de bucatarie , nu mai fiti asa de natarai . Vreti sa se produca vre-o epidemie , vreo molima , daca nu se baga suficent clor in apa ?