Izolat

Sâmbătă dimineața, iarăși singur. Sunt obsedat de comunicare și cred că fără ea nu se poate, mai ales într-o relație.

Ce pot face atunci când simt că nu mai am ce să discut cu ea? Ce să fac atunci când petrecem minute, ore în șir, într-o stare de încordare totală, fără să ne avem ce să spunem? Nu pot începe să vorbesc despre calculatoare, mașini, motociclete, politică, vreme, tigări, sau orice alt subiect pe baza căruia aș putea conversa, că o plictisesc și parcă văd că iar o pocnește somnul. Ea nu poate începe să discute despre colegii de la servici, bârfe, muzica ei, machiaje, modă și… și… nici măcar nu știu exact care-s pasiunile ei – cele de mai devreme sunt doar niște presupuneri.

O întreb, fără menajamente, direct, dar oarecum jucăuș: care-s pasiunile tale, despre ce ai putea vorbi ore în șir fără să te plictisești sau, cum ar spune englezul, “what makes you tick”? Cum pot privi un răspuns de genul “nimic, nu am nicio pasiune, nu am niciun hobby, sunt varză”?

Poate un om să nu simtă nimic? Poate un om să nu fie atras de nimic? Poate un om să nu aibă nicio pasiune în viața asta? Nu, Nu cred. Cred, în schimb, că m-am lovit de un perete gros, aproape impenetrabil. Simt că atâtea luni au trecut degeaba, fără ca eu să fiu în stare să descopăr micile ei pasiuni. Simt că nici ea nu a vrut să se…lase descoperită. Îi este frică? Îi este rușine? De ce?! Sunt doar eu! Și sunt speriat, pentru că simt că nu o cunosc.

Nu e vina ei – e a mea. Ceva din ce am făcut sau nu am făcut eu, a împiedicat-o să se deschidă. Poate felul meu de a fi, poate felul meu de a reacționa și a da un răspuns, poate… nu știu..

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=FiL1sjGIcew]

Mda, știu că va citi asta.

Edit – a doua zi: mda, frustrare de moment…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *