Toată lumea știe unul, sub forma unui frate, amic, cunoscut, vecin. Se ocupă cu așa zisul comerț online, dar nu ține un magazin virtual cu acte-n regulă. Este omulețul ăla de-l vezi cu telefon nuș-ce-model-ultima-generație pe care a dat 100 de lei, laptop super tare pe care a dat 900 și așa mai departe. Garantat, în maxim 2 săptămâni, o să-l vezi cu un alt telefon, mai “ultimă generație” decât primul și cu un laptop mai “jmecher” decât cel dinainte. Pe omulețul ăsta îl vezi toată ziua stând pe forumuri sau pe site-urile de licitații, cu telefonul înfipt în ureche și cu un stoc destul de impresionant de telefoane, componente de calculator și alte năzbâtii, toate înșirate prin camera/debaraua lui.

De obicei, visul lui este să strângă destui bani încât să-și deschidă dugheana proprie, fie ea virtuală sau din cărămizi. Dar, odată intrată în sânge, febra bi$niț€i nu mai iese atât de ușor. După vreo 10 ani, o să-l vezi probabil tot pe net, pe forumuri, vorbind toată ziua la telefon, întâlnindu-se cu tot soiul de ciudați. Singura diferență va fi că va avea mari pretenții de bizninsman dar aceeași atitudine pe care o avea și înainte, de bișnițar de doi lei. Va minți cu mai multă ușurință (de parcă asta ar fi fost vreodată o problemă), va trage țepe mult mai ușor.

Într-o bună zi, m-am hotărât să-mi vând laptopul. Pentru că niciodată nu am reușit să am foarte mare grijă de lucurile mele, am decis că e mai ok să-l dau pe bucăți. Deși aș avea și eu ceva experiență în vânzările de forum, nu aveam absolut nici chef de frecat menta cu up-uri pe forum, să vorbesc cu diverși omuleți la telefon, să mă întâlnesc cu un presupus cumpărător sau alte prostii de genul ăsta. Normal, cunoșteam un oarecare, al cărui profil l-am prezentat mai sus, așa că mi-am zis să las “profesioniștii” să-și facă treaba.

Mă întâlnesc cu omulețul, îi prezint datele problemei și îl rog să-mi dea o cotație. Dintre buzele lui iese-o sumă oarecum convenabilă, îi spun că mă aștept să primesc cu 50 de lei mai puțin decât a spus el, restul fiind partea lui. Dacă, în timp de 20 zile nu reușește să vândă nimic, poate scădea prețul pe componentă cu 20%. Pentru că urma să plec puțin din localitate, dar și pentru că nu aveam prea mare încredere în el (lucru pe care nu i l-am spus), am vrut să țin în continuare laptopul la mine. Dacă găsea vreun cumpărător, în maxim o zi laptopul ajungea la el. Omul e de acord, batem palma, toate bune și frumoase.

După vreo 3 săptămâni, nu primisem niciun semn de viață de la respectivul. Îl sun – e închis telefonul. Mă apuc să caut pe forumuri după thread-uri deschise cam în perioada în care îi dădusem ok-ul și nu găsesc nimic. Caut și pe okazii.ro, la fel – nimic.

Până acum, cred că au trecut cam 5 luni, timp în care, de fiecare dată când mă întâlneam cu el, inventa tot felul de scuze. Ba că a uitat, ba că a fooost atât de ocupat că nu a avut timp să se ocupe și de mine, ba că i-a șters un admin thread-ul din motive cunoscute doar de el, ba că a fost plecat din bucurești, ba că… Da, da, bullshit-uri.

Sunt curios, dacă i-aș fi lăsat laptop-ul pe mână, ce s-ar fi întâmplat.