De curând, am terminat de rumegat Ferma Animalelor și sunt pe la jumătatea cărții 1949 1984, ambele scrise de George Orwell. În prima, este vorba despre animalele dintr-o fermă care, supărate de felul în care erau tratate de oameni, se revoltă. Ferma îşi schimbă numele din “Ferma Conacul” în “Ferma Animalelor”, animalele încep să lucreze pentru ele, sunt fericite, încep să trăiască cu adevărat mai bine decât înainte, sub supravegherea celui mai bătrân și înțelept porc și urmând niște “porunci” simple, dar de… efect. Asta, până la lovitura de stat organizată de un porc competitor, moment în care Ferma Animalelor se transformă treptat într-un mediu mai dur și mai restrictiv decât vechea fermă și, până la urmă, chiar își numele înapoi în Ferma Conacul. Regulile se schimbă peste noapte, fără acordul sau măcar înștiințarea celorlalte animale, egalitatea nu mai există decât pe hârtie, corectitudinea nici atât.

În cartea 1949 1984, subiectul principal este cam același, numai că totul este puțin mai… aprofundat. Fiecare mișcare îți este monitorizată, cenzura este la ea acasă, istoria este rescrisă în fiecare zi – trecutul e ceva fabricat, iar orice tentativă de răscoală se pedepsește cu eliminarea totală, nu numai fizic ci și prin ștergerea oricărei dovezi cum că cineva ar fi existat vreodată. Conducătorul nu mai este un porc, ci un mustăcios cunoscut sub numele de Fratele cel Mare, a cărui poză este afișată cam peste tot.

Revenind la subiectul articolului, astăzi am citit că Bunicuța, Ion Iliescu, iar a dat-o cotită în problema Mineriadelor. Cum nu mai țineam minte prea multe despre evenimentele de atunci, amintindu-mi vag doar imagini cu niște oameni foarte violenți, toți îmbrăcați în mineri, am dau un search rapid pe youtube pentru reînprospătarea memoriei.

[…] bine plătiți, ei sunt recunoscători și supuși noii puteri […]

Da, sunt hoardele de mineri ce au devastat Bucureștiul, au bătut și omorât oameni nevinovați pe stradă. E nea Iliescu felicitând și încurajând minerii. E același Iliescu care acum, după 18 ani, declară cu nevinovăție:

“Nu ei au fost în 13 iunie în Bucureşti, la trei săptămâni după ce populaţia ţării se pronunţase în mod liber, democratic, la 20 mai, pentru alegerea primului Parlament democratic de după ’89 şi pentru alegerea preşedintelui ţării.“

Citind cartea 1949 1984, încă de la primele pagini am fost de părere că acțiunea din ea este imposibilă. Acum, după ce m-am confruntat cu propria-mi uitare și cu o declarație demnă de a fi menționată în acea carte, într-o anexă numită exemple din viața reală, acea acțiune nu mi se mai pare atât de imposibilă. E puțin înfricoșător să-l vezi pe Iliescu, un om care încă are destul de multă putere politică, că se comportă ca și cum ar fi un personaj parcă rupt dintr-o dimensiune deformată, o dimensiune Orwelliană.