Prin Vatra Dornei, în liceu – II

Aici, după ce umblasem de nebun prin pădurea de pe lângă Vatra Dornei și traversasem, practic toată stațiunea, ajunsesem în fața pensiunii. Uitasem să spun, totuși, că pe drumul de la gara de marfă până la pensiune, începuse să picure pentru ca, pe când reușisem să ajung în dreptul bisericii Baptiste, picuratul să se transforme într-o ploaie sănătoasă.

Primul meu reflex a fost să intru și să-mi schimb hainele ude, eventual să vad dacă aruncasem și o umbrelă pe undeva prin bagaje. Spre dezamăgirea mea, am fost oprit de o ușă încuiată, din lemn masiv, în care am bătut vreo 2-3 minute, fără niciun rezultat.

După ce topesc vreo două tigări, adăpostit de o bucată de acoperiș ce ieșea mai mult în afară, mă prind că probabil profesorul și colegii mei s-or fi apucat să strângă bagajele și că și-au cam dat seama că eu nu mai sunt pe acolo. Drept urmare, mă gândesc că ar fi frumos din partea mea să mă duc şi să îi anunţ. Zis şi făcut; ies din curte, fac la dreapta, traversez o stradă şi când ajung la scările ce urcau până la platou, începe să plouă cu gheaţă. Cam pe la jumătatea urcuşului, îi văd pe colegi cu dirigintele în frunte, coborând nervoşi. Primesc vreo două-trei înjurături, vreo două ameninţări cu bătaia, sunt luat de urechi de nevasta dirigului şi făcut “prost” de doi copii mici, în clasele primare. Toate bine-meritate, de altfel.

După ce ajungem înapoi la pensiune, dirigul are o idee genială. Vine în capătul de hol al băieţilor cu vreo 2 sticle de tărie şi ne îndeamnă să băgăm ceva “aspirine” în noi, să ne încălzim. Mare surpriză, mare – aproape toţi băieţii dispar în camere, de unde ies repede cu cel puţin o sticlă de alcool în mâini. După hihi-haha-ul iniţial, ne punem pe băgat “aspirină” în noi, “încălzindu-ne” din ce în ce  mai tare.

Ce s-a întâmplat în restul zilei e cam neclar, dar ştiu că mai pe seară ne-am pornit spre XXL, discoteca din Vatra Dornei. Eu (şi nu numai) eram afumat deja bine de tot şi am avut dificultăţi în menţinerea echilibrului încă de pe când am ieşit din pensiune. Mai grav, însă, a fost când am ajuns în faţa clădirii unde era discoteca şi am rămas tâmpit când am văzut scările pe care trebuia să le urc. Nu, nu erau chiar multe, dar mintea mea ameţită de prea multe grade alcoolice percepea scările ca pe un zid înalt, imposibil de escaladat. Mai ajutat de un coleg, mai ţinându-mă de o bară, am reuşit până la urmă să ajung sus.

Următoarea dilemă a fost mai gravă. Era clar că eu eram cam muci şi discoteca avea un badigard în faţa intrării, care putea foarte bine să nu mă lase să intru. Problema nu era că nu intram doar eu, ci că grupul în care eram se voia unit şi, dacă nu intra unul, nu intra nimeni. Aşa că am făcut tot ce-mi stătea în putinţă pentru a arăta cât mai normal: am adoptat cea mai serioasă faţă cu putinţă (în realitate o schimonoseală incredibil de comică), am recapitulat în minte complicatul mecanism de a merge drept (întâi stâng, dup-aia dreeept… aaaşaaa) şi am păşit încrezător pe lângă “omuleţul” ce stătea la intrare.

Odată ce ne-am văzut înăuntru… dezmăţ total. Cam toţi ne-am înfipt în bar, pe mesele unde stăteam începând să apară sticle de bere, vin şi spirtoase. Câţiva colegi s-au apucat sa joace darts, alţii biliard (cred – nu sunt sigur că era o masă de biliard), iar fetele s-au pus pe trăncănit. Mi-am găsit şi eu locul, alături de câţiva colegi pasionaţi de licori tari, toţi apucându-ne să băgăm în noi orice lichid prindeam. Noroc că nu erau vaze cu flori pe masă.

După o sesiune serioasă de “apirinare”, mă apucă cheful de distracţie. Cum eram cu grupul şi nu aveam cum să mă duc în cârciuma de rockeri, a trebuit să mă desfăşor printre cocalarii de pe acolo. Având în vedere că factorul inhibiţie (+ logică, + bun simţ) este, de obicei, invers proporţional cu cantitatea de alcool în sânge m-am apucat să dau din cap (aveam pleată pe vremea aia) pe backstreet boys şi nsync. După vreo două melodii de genul, am cam obosit, aşa că mă întorc la masă (sau am fost “ajutat” să mă întorc?), unde am adoptat poziţia clasică a beţivanului: cap pe masă, mâini aruncate pe lângă cap, picioarele puse strâmb. După vreo 10 minute (după ceasul meu intern dereglat de atâta rachiu), mă taie o senzaţie de vomă. Îmi adun poate ultimele puteri şi ţâşnesc afară, la răcoare, la aer curat. Cred că, în timp ce stăteam sprijinit de un perete, am fost întrebat cu o voce foarte liniştitoare de bodyguad-ul ăla de mai înainte, cel ce te făcea să faci pe tine de frica atunci când îl vedeai prima oară, dacă mă simt bine, dacă poate să mă ajute cu ceva. Am scuturat capul, am bălmăjit vreo două propoziţii şi după alte 10 minute, am considerat că-s destul de fresh să intru înapoi în discotecă.

Înăuntru, surpriză mare! Porniseră stroboscopul, una dintre maşinăriile care-mi creează o senzatie de vomă chiar şi când sunt abia-abia ameţit, d-apăi muci în toată regula. Văzând că nu mai ţine figura cu ieşitul afară, o tai repede spre toalete. Toalete (erau 2 cabine in total) care erau ocupate de două dom’şoare care pare-se că nu înţelegeau semnificaţia cuvintelor “borăsc, ieşi, te rog, mai repede, borăsc, ieşi!”. Cum chiuvete nu erau (cred), nu aveam altă opţiune decât un vas de wc. Ţin torentul de acid gastric amestecat cu alcool încă vreo 5-10 minute în stomac, timp în care dom’soarele de mai devreme au rămas înfipte în cabine, după care mă duc încetişor la masă. Pun subtil capul pe masă şi dau drumul la…nenorocire. Următoarele 20-30 de minute nu le mai ţin minte, dar ştiu că m-am trezit la un moment dat escortat de un coleg spre pensiune, îmbrăţişând un copac strâmb, cu patrula de poliţie la vreo 30 de metri de noi.

A doua zi dimineaţă, m-am trezit dârdâind de frig, cu geamul deschis şi vreo 5 pături pe mine. Când am dat păturile jos, au căzut şi vreo 5-6 oase de pui. La o inspecţie mai atentă, observ şi dâre de pastă de dinţi pe pături. Mă uit în dreapta şi văd un gol mare între sobă şi perete, loc perfect pentru aruncat chestii pe patul meu. Când ies pe hol, văd un morman măricel de sticle goale de alcoolice, scrum şi mucuri de ţigări.

După ceva timp, se trezeşte toată lumea, inclusiv dirigul, care îmi promite că nu mă mai ia niciodată în vreo excursie cu clasa, promisiune pe care a şi respectat-o. Aflu că, după plecarea mea glorioasă din discotecă, colegii s-au simţit cam naspa ştiind că e o baltă de vomă sub una dintre mesele lor, aşa că s-au cărat şi ei acasă.

Abia de curând, după mulţi ani de la întâmplare, am aflat că era să iau bătaie de la unul dintre bodyguarzi, să cad în râu şi că păturile alea multe le-am cules de prin camerele fetelor.

2 thoughts on “Prin Vatra Dornei, în liceu – II

  1. mega

    ioooi ! Cât de tare!! Mi-am adus şi eu aminte de excursiile anuale la Vatra …şi dacă nu mă înşel, cred că am fost şi atunci … alt grup, alt colectiv …

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *