Îi vezi, îi auzi, îi miroşi. Îi înjuri când împarți acelaşi autobuz cu ei, te împiedici de ei pe stradă, calci pe casele lor de carton fără milă, îi scuipi când îşi îndreaptă mâna tremurândă spre tine. Ei sunt oamenii străzii, nespălaţi, nesimţiţi, needucaţi. Ei sunt Prinții Cerșetori, cei ce câștigă mai mult decât majoritatea oamenilor muncitori din țara asta.
Ei sunt adevăratele scursori ale societății, deșeurile civilizației moderne, inconștienții ce și-au vândut șansa pe un pahar de vodkă ieftină, pe conținutul unui buzunar străin, pe o doză de halucinații, sau pe cine știe ce alt moț de praf strălucitor. Este vina lor, sunt deciziile lor proaste, luate în pripă, greșelile lor. Ei și-au ales calea, ei au ales să trăiască în propriul lor jeg.
Veți spune că sistemul bolnav din România e de vină. Că statul nu ajută pe nimeni să-și construiască un viitor, că tot ce știe e să ceară dar să nu dea nimic înapoi cu adevărat. Dar totuși, sistemul ăsta al nostru nu este cu mult diferit față de cel din oricare altă țară.
Așa zisa democrație (nu cea teoretică, utopică – cea practică, cea de zi cu zi, cea aplicabilă) este doar o fațadă șubredă ce acoperă adevărata lege, cea a junglei. Competitivitatea este dusă la extrem, orice mijloace fiind acceptate pentru eliminarea indivizilor slabi. Asta nu este o problemă defel, deoarece animalul uman e o ființă destul de tare pentru a se ridica din propria-i cenușă. Da, maimuța bipedă, creatura fără gheare, colți sau blană, dar cu un creier imens în comparație cu restul animalelor – maimuța asta e adevărata pasăre Phoenix. Problema e că animăluţul ăsta roz este comod și leneș, de multe ori neavând chef să profite de unicul ei avantaj în fața celorlalte forme de viață de pe Terra: inteligența. În era asta, ca în orice altă eră, de altfel, comoditatea și lenea reprezintă slăbiciuni de neiertat.
***
Acum, după ce ați citit asta, sunt curios câți dintre voi ați fost de acord cu ceea ce am spus mai sus. Câți ați fost atât de dobitoci încât să credeți că o persoană, după ce a fost batjocorită și bătută toată viața de către cei ce au avut mai mult noroc, după ce a mâncat din gunoaie, după ce frica de a-și ridica capul din noroi i-a fost inscripționată adânc în conștiință – câți sunteți îndeajuns de dobitoci încât să credeți că acel om va mai avea curajul sau puterea să-și ridice capul și să lupte pentru mai mult, pentru o viață bună?
Și să zicem că acel om își va ridica, la un moment dat, capul din noroi. Va lupta el corect? De ce să nu fure, când alții, îmbrăcați mult mai bine decât el, i-au furat papucii jerpeliți într-o noapte rece? De ce să nu-i dea cuiva în cap, când niște capete seci l-au trosnit în stația de tramvai cu curelele lor dotate cu catarame grele inscripționate D&G? Ba din contra, va considera că ceea ce face el este corect; el fură și bate pentru supraviețuire, pentru hrană, pe când ceilalți l-au agresat doar de dragul distracției.
E greu să te pui în pielea unei astfel de persoane? Corect, poate fi puțin mai dificil.
Să presupunem că ați locuit o viață întreagă într-un loc al vostru – numai al vostru – și, dintr-o dată, vă treziți că nu mai aveți absolut nimic. Pereții ce vă apărau până acum de toanele vremii, de privirile curioase ale celorlalți, pereții ce vă adăposteau toată agoniseala de-o viață au dispărut dintr-o dată. Câți dintre voi, dacă ați fi în situația celor de mai jos, ați mai avea puterea psihică de a renaște, ca pasărea mitologică, din propria cenușă?
Eu nu cred că aș rezista. Nu cred că aș avea destulă putere pentru a o lua de la capăt. Aș deveni o umbră ce ar începe să bântuie străzile orașului, fără țintă, fără scop.
Pingback: Blogoree bligg
Bun, e discutabil. Sunt (putine) cazuri de oameni care au ajuns homeless, cam la fel ca in filmele alea americane. Multi insa nu fac nici cel mai mic efort. Cum/necum statul mai face cate ceva. Exista locatii in care sa poata dormi, exista organizatii non-guvernamentale care mai ajuta cum pot. Exista zone in tara UNDE sunt enorm de multe locuri de munca. In Timisoara de pilda numai daca nu doresti sa muncesti nu muncesti. De la menaj si munca in constructii, pana la orice fel de job doresti, iti garantez ca poti gasi ceva, daca esti interesat sa muncesti.
Avem o caruta de indivizi veniti de te miri pe unde, care stau si cersesc. Desi sunt locuri de munca si ar putea face totusi ceva. O parte din homelessii curati ii vezi pe Brancoveanu, unde este un azil de noapte. Trec pe acolo in fiecare zi, e in drum spre casa. Am trecut uneori printre ei, cand se intorceau “acasa” si iti spun sincer ca m-a uimit CAT DE CURATI erau. Unul mirosea atat de placut a haine curate (normal ca nu isi permite un parfum), incat mi/am dat seama ca sunt oameni cu bani care de multe ori put.
Nu toti cei fara casa intra in categoria de loseri. Acestia despre care iti spun sunt de acord sa se supuna unor reguli (nu se sta haotic in azilul de noapte), sunt curati si in fiecare dimineata pornesc la lucru. Sapa santuri, fac menaj etc. MUNCESC multi dintre ei si asa au pas cu pas o sansa.
Furtul si cersitul NU sunt o solutie, sincer, oricat de bland ai fi cu ei. Daca nu le dai bani, iti dau in cap. Mi-e mereu teama ca la semafor ma voi trezi ca dau cu piciorul in masina. M-ar costa reparatia cateva sute de euro si sincer l-as bate pe ala de ar lesina acolo.
Nu este normal ca eu, omul care munceste si plateste impozite, sa fiu nevoita sa imi schimb ruta sau sa imi fie teama ca ma trezesc batuta. De niste indivizi care nici nu vor sa auda de munca, pentru ca fac intr-o zi cat fac eu intr-o luna de munca. Li se ofera permanent sansa de a reintra in societate, dar prefera sa fure si sa cerseasca, pentru ca este o afacere buna.
Sunt zeci de mii de oameni care au luat calea strainatatii si culeg rosii sau capsuni, sapa in santiere etc. Astia de ce nu s-au bagat si ei la asa ceva? Sunt multi care pleaca si ei dincolo tot pentru furat si cersit.
Daca vrei cu adevarat sa renasti, o faci. Poti trai in saracie lucie si sa ai apoi sansa unui trai decent. Eu stiu chestia asta si in fiecare zi muncesc ca nebuna ca nu cumva sa ma intorc de unde am plecat. Sunt oameni care se “aduna” dupa o lovitura puternica si pas cu pas reintra in “normal”. Muncesc 18 ore pe zi, au si 3 joburi, numai sa se puna pe picioare. Este mult mai usor sa cersesti decat sa faci ceva, asta este clar.
Speechless. Mulțumesc. :)
Pingback: Cerşetoria, o afacere profitabilă | Jurnal Intrerupt
De acord, sanse mici sa iti revii daca ai fost evacuat, dar as incerca! Plus ca gandeste-te ca cersetorii au fost bine-mersi ca numar si pe vremea boom-ului, si chiar inainte de moda creditelor.
Uitandu-ma la pancarte de genul “doi copii, evacuati” etc nu pot sa ma intreb daca oamenii aia aveau o meserie stabila inainte sa faca acei copii… Tu ai faci nu doi, ci un copil, fara sa ai perspective rezonabile pt casa, masa si job? Eu unul, nu. Am cunoscut si eu saraci, timp de zeci de ani, si uitandu-ma in istoricul lor am vazut ca niciodata nu s-au omorat cu munca. Au avut diverse oportunitati, au fost ajutati, dar degeaba, s-au pensionat la 50 de ani, au fumat, baut, nu s-au gandit la nimic. E usor sa stai sa te uiti… e o vorba: S-a dus Petre la Dumnezeu si i-a cerut ajutor, ca se ineca, iar Dumnezeu i-a zis: Da din maini, Petre.
In Bucuresti exista sansa sa te angajezi la matura, pe vreo 12 milioane sau cat o mai fi, sau poti face un curs simplu si tot scoti ceva sute de euro, ca instalator sau electrician. Acum de cand cu criza e mai albastra treaba, dar si asa se poate gasi ceva, macar paznic, vorba aia…
Corect şi aici. Şanse sunt şi vor fi întotdeauna, chiar dacă nu locuieşti în Capitală şi chiar dacă e criză. Important e să vrei să te ridici şi să nu renunţi atunci când dai cu capul de viaţă.
În fine, încă nu ştiu dacă aş avea puterea de a mă ridica. Ştiu totuşi că în mod sigur aş încerca.