Astăzi dimineață, în timp ce-mi umpleam plămânii cu fum, stomacul cu ceai + checul colegului de apartament și priveam dezastrul din bucătărie, mi-am adus aminte cât de “ordonat” eram acum 3-4 ani.

Singurele lucruri ce erau puse într-o oarecare ordine erau hainele curate. În rest, podeaua era locul perfect de depozitare pentru pixuri, cărți, caiete, coli a4, rigle, cutii goale, componente de calculator și multe, multe alte măruntișuri inutile. Totuși, deși știu că nu pare, toate aveau locul lor. Știam că găsesc cheile pe lângă dulap, în stânga cutiei cu dropsuri de mentă. Patentul lui tata era de fiecare dată sub biroul calculatorului, în partea stângă. Lampa era ori în dreapta scaunului de la birou, ori pe sub pat (în funcție de ce făcusem în seara aia). Era haos, dar pentru mine totul, absolut totul, era la locul său.

Din păcate, cam odată la două săptămâni, în timp ce eram la școală, mama își făcea curaj și pășea în camera mea. Când ieșeam de la ore și ajungeam acasă, surpriză! Absolut toate lucrurile erau aranjate frumos pe rafturi, covorul aspirat, praful șters, patul făcut, pe scurt, totul era pus la locul lui. “Locul lui” pentru mama, pentru că după aia, oricât de tare încercam, nu mai găseam absolut nimic în camera aia. Cutia cu dropsuri se mutase în scrin, cheile erau așezate pe noptieră sau pe birou, lampa era pe birou, zidită în spatele unor căni pline cu pixuri (pixuri care înainte stăteau foarte bine împrăștiate în spatele tastaturii).

Dă-ii și caută caietele pentru pregătire, stiloul, rucsacul, creion, radieră, țigările (știa de pe atunci că fumez, dar nimeni nu ziceea nimic), șosetele (nu am înțeles niciodată de ce de fiecare dată muta hainele prin dulap), telefon. După ce mă apucat de cătutat lucrurile, spre disperarea mamei mele, În cel mult 30 de minute camera arăta exact la fel ca înainte.

De atunci, s-a cam schimbat felul în care percep ordinea. Acum, notiunea de ordine e similară cu cea a mamei mele. Îmi place să văd toate lucrurile aranjate frumos pe rafturi, să nu fie praf, să fie curat chiar și-n sertare. Totuși, o singură chestie nu s-a schimbat: încă-mi sare țandăra când cineva îmi mută lucrurile fără nicio logică.

Privind prin ochii de acum, mă sperii de ce era prin camera mea. Mă sperii de ce văd în camera colegului de apartament. M-am speriat și astăzi dimineață, când am văzut cum a lăsat domnu’ coleg bucătăria, după ce eu și prietena făcusem curățenie lună pe acolo.