Vrei să te plictisesc?

Ați citit titlul? Cam asta aud eu de fiecare dată când cineva îmi spune “hai să-ți arăt pozele pe care le-am făcut [introdu locatie/eveniment/intalnire aici]”. De ce? Pentru că marea majoritate a imaginilor sunt cu oameni în diverse poziții (perverșilor!). Și asta-i literă de lege.

X-ulescu cu Maricica – pe care normal că nu o cunosc nici măcar din vedere – la masă, c-o pizza-n față. X-ulescu cu [insert famous person here]. X-ulescu cu [insert group of famous persons here]. X-ulescu stând în cur. X-ulescu adoptând o privire “interesantă” în timp ce stă în cur. X-ulescu pozând ca un cocalar (poziția aia de jmecher cu mâinile-ncrucișate și ușor lăsat pe spate). X-ulescu cu țigara în bot și c-o privire pierdută.

Pozele alea cu gașca ta, sunt pentru tine și gașca ta, să vă aduceți aminte peste vreo 20 de ani “hă hă ce tâmpiți eram pe atunci”. Mie mi se rupe dacă văd o poză cu voi în parc cu sticla de băutură în bot, pe z-ulescu pișându-se pe gard sau pe Maricica de mai devreme privind ca un clișeu obosit spre stelele din tavan. Eu nu fac parte din gașca ta, eu nu am nicio treabă cu oamenii ăia sau cu poantele obosite pe care le faceți între voi. Pentru mine, sunteți fix asta:

Vrei să fii culeanu și chiar să fiu interesat de pozele pe care le faci? Bun, fotografiază parcul în care te-ai plimbat, nu grupulețul tău de anonimi plictisitori. Fotografiază un lac, o rață pe lac, o creangă pe lac, un copac pe lac. Vrei să fotografiezi neapărat oameni? Prinde-i în ipostaze amuzante, neobișnuite, speciale. Nu-mi povesti de ăla care alunecă pe mal și pică în lac; fă-i o poză. Fotografiază doi îndrăgostiți care se sărută, dar caută un unghi interesant. Încearcă să-ți dai seama cum va arăta imaginea după ce o capturezi. Ai imaginație. Folosește-o!

Arată-mi o poză ca asta:

Da, e a mea, dar îmi place teribil. Nu stiu dacă și din punctul de vedere al unui artist adevărat este o poză frumoasă, dar mie-mi place.

Apropo. Când pozezi în fața aparatului de fotografiat ca un pițiponc penibil, nu ești interesant de loc. Ești doar penibil.

One thought on “Vrei să te plictisesc?

  1. Danz3l

    Cred ca sunt opusul tau din punctul asta de vedere. Imi plac pozele, am in calculator n’spe kile de poze, ce-i drept am niste colegi dementi…ar face poze si cand mergem la baie =))
    Da’ eu nu obosesc pe nimeni cu ele:)) ba dimpotriva, le tin sub parola ;))

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.